Încălcare gravă a deontologiei profesionale. Tânărul Alexandru Nenciu, medic resident în cadrul Serviciului de Medicină Legală, şi-a postat pe contul de Facebook o poză din sala de autopsie, în care se vede o parte a cadavrului pe care îl autopsia dar şi un alt cadavru, în spate. În acel loc fotografierea este interzisă, doar criminaliştii având voie să facă fotografii pentru anchetă. Destul de repede tânărul şi-a dat seama ce a făcut şi a şters fotografia de pe cont, dar era prea târziu. Vestea a ajuns la şeful Serviciului de Medicină Legală, căruia numai bine nu i-a picat isprava tânărului coleg.
„Va fi aspru sancţionat. Aşa ceva nu putem să tolerăm. Este o încălcare a normelor deontologice. Vom anunţa Colegiul Medicilor, a precizat dr. Iuliu Fulga, şeful Serviciului Medicină Legală Galaţi.
Şi tânărul medic regretă din suflet greşeala comisă.
„Regret gestul. Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut. Nu mi-am dat seama că nu trebuia să postez, să pun poza pe contul meu. Am şters-o imediat. Ce să mai zic... Regret. Poza a fost făcută pe când se temina o autopsie”, spune plin de amărăciune dr. Alexandru Nenciu. Din păcate, gestul o să-l coste.
„Colegiul Medicilor s-a autosesizat şi colegul nostrui mai tânăr care a comis această faptă va fi audiat şi va fi pedepsit. E un gest inconştient, de teribilism, care nu se poate tolera”, a spus dr. Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Galaţi. Tânărul medic va trebui să le explice colegilor de ce a făcut această greşeală şi, în cel mai bun caz, va scăpa cu un avertisment.