14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada 21-24 octombrie, 80 de poliţişti şi jandarmi gălăţeni au acţionat în sistem integrat, în mediu rural, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care, în mod frecvent, încalcă prevederile legale. Au fost organizate filtre rutiere în scopul depistării persoanelor care poartă arme albe sau de foc sau care transportă bunuri fără respectarea prevederilor legale. În urma activităţilor desfăşurate în această perioadă au fost constatate 5 infracţiuni şi, în urma intervenţiei poliţiştilor şi jandarmilor, au fost aplanate 12 stări conflictuale. 334 de persoane au fost legitimate, 25 dintre acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru verificări. Au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 în conformitate cu Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 28 în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, a fost reţinut un permis de conducere în vederea suspendării şi 7 certificate de înmatriculare.


Articole înrudite