O cititoare ne-a vizitat la redacţie supărată şi speriată de situaţia în care se află generată de o notificare primită de la APA CANAL SA Galaţi (foto ↑) prin care era anunţată că i s-a reziliat contractul deoarece... a decedat.
Anca Savin, pensionară şi fostă profesoară, ne-a declarat: "Nu pot să-mi explic ce se întâmplă. Sunt şocată! Tot timpul am plătit facturile la zi. Nu am fost niciodată datornică. Casa în care stau o am de la mama mea şi am certificat de moştenitor şi contract valabil încheiat din 2013. Contractul este pe numele meu. Nu înţeleg ce se întâmplă. Aşa ceva nu este posibil! Am venit personal la dvs. să vedeţi că sunt cât se poate de vie!".
Anca Savin a venit la redacţie cu documentele care dovedesc cele spuse de dumneaei, inclusiv cu o agendă în care avea notat fiecare plată către societatea care acum o consideră decedată.
Femeia a explicat pas cu pas cum s-a întâmplat: "Nici nu am crezut că aşa ceva se poate întâmplă. Într-o zi de sărbătoare a venit o tânăra la poartă şi mi-a dat un plic cu numele meu. Nu mi-a zis nimic, a spus doar să semnez. Nu ştiam ce conţine plicul respectiv. Seara când m-am întors de la dentist m-am uitat şi am constatat că sunt decedată şi îmi taie apa. A doua zi mobilizarea, du-te până la Dunăre, eu sunt profesor de o viaţă, pensionar, pensie mică, nu îmi permit maşină, taxi, ca să constate doamna cu nonşalanţă la ghişeu: «Aaa, dar nu sunteţi moartă.», ăsta a fost răspunsul, fără nicio scuză. Am contractul încheiat cu ei din 2013 imediat ce a murit mama, deci din 2013 acelaşi cod, acelaşi CNP care este pe contract figurează şi în notificare”.
Redacţia Monitorul de Galaţi a solicitat clarificări în privinţa situaţiei în care se află Anca Savin, însă până la ora publicării acestui articol, nu ni s-a transmis niciun răspuns.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, potrivit notificării emise de APA CANAL SA Galaţi, societatea a reziliat deja contractul de furnizare apă potabilă, iar dacă nu se încheie contract din nou, nu se ştie de cine, în termen de 5 zile de la notificare (termen care deja este depăşit), atunci apa va fi sistată, iar Anca Savin, care este cât se poate de vie, va rămâne fără apă pentru că societatea APA CANAL o consideră decedată fără să se ştie cum s-a ajuns la concluzia asta.