Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi, în colaborare cu alte instituţii de cultură şi educaţionale, îi aşteaptă pe gălăţenii mici şi mari la o serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale şi poetului Mihai Eminescu, cu acţiuni dintre cele mai diverse şi atractive (expoziţii, lansări de carte, recitări, lecturi publice, piese de teatru, concursuri), toate desfăşurându-se sub titulatura „EMINESCIADA 2022 - Întâlniri eminesciene la Galaţi”.
Manifestările au început luni, 10 ianuarie, la sediul central al Bibliotecii, unele dintre activităţi desfăşurându-se online, având în vedere situaţia epidemiologică actuală, existând în fiecare zi măcar câte un eveniment, cea mai „bogată” zi fiind ziua de 13 ianuarie, momentul tradiţional, de întâlnire şi de omagiere, de depunere de flori şi de coroane, de la Monumentul Luceafărului din Parcul Eminescu, fiind programat sâmbătă, 15 ianuarie, ora 10.30, împreună cu oficialităţi ale Consiliului Judeţean Galaţi, Primăriei Municipiului Galaţi, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sud-Est, cu participarea Fanfarei „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Dintre evenimentele care se vor desfăşura fizic, respectându-se condiţiile sanitare, toate desfăşurându-se în Sala Mihai Eminescu, amintim: Regele Eminescu şi filatelia - Vernisajul expoziţiei cu tematică filatelică, realizată în colaborare cu Nelu Ivan, preşedintele Asociaţiei Filatelice Brăila, 13 ianuarie, ora 12.00, expoziţia, cu exponate deosebite, multe rarităţi, va fi deschisă doar în perioada 13 - 19 ianuarie; tot 13 ianuarie, ora 14.00, teatru scurt: „Luceafărul de bibliotecă” de Victor Cilincă, în lectura autorului şi a unor invitaţi surpriză; ora 16.00: Lansarea volumului „Nestinsele trăiri”, autor Valeriu Valegvi; vineri, 14 ianuarie, ora 14.00, simpozionul Poezia contemporană în Ţara lui Eminescu, cu lansări de carte, mini conferinţe şi recitaluri, cu participarea scriitorilor Florina Zaharia, Florin Ciocea, Florin Dochia, Firiţă Carp, Gabriel Gherbăluţă, Ghiţă Nazare, Coriolan Păunescu, Virgil Nistru-Ţigănuş, A.G.Secară ş.a., membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai altor asociaţii de creaţie, informează Biblioteca.
Descarcă programul de mai jos! ↓