Primăria Galaţi a trimis somaţii mai multor agenţi economici din Micro 21 (vecinătatea Oficiului Poştal nr. 13) pentru desfiinţarea construcţiilor pe care le-au ridicat pe domeniul public, ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Emanuela Turcu, la solicitarea noastră. „Notificările au fost expediate pe data de 13 martie 2014, prin poştă, cu confirmare de primire, şi au ca termen limită 20 de zile de la data înştiinţării (data la care se semnează de primire). Au fost somaţi şase agenţi economici din zonă”, se precizează în punctul de vgedere remis de Primăria Galaţi.
Municipalitatea susţine că a luat decizia desfiinţării respectivelor construcţii deoarece acestea au fost ridicate în zona de protecţie a unui important monument istoric. „Este vorba despre un cavou roman ce datează din secolele III – IV d.H., despre care istoricii susţin că este o descoperire arheologică extrem de importantă pentru că atestă existenţa romanilor la nord de Dunăre şi după retragerea aureliană, în plină migraţie a popoarelor barbare. Menţionăm faptul că Ministerul Culturii a solicitat autorităţilor gălăţene în repetate rânduri, în ultimii ani, să conserve şi să protejeze importantul monument istoric, motiv pentru care s-a decis aplicarea legii în această privinţă”, se mai precizează în comunicatul remis de Primăria Galaţi.
„E un gest de normalitate şi o măsură legală pe care o luăm. Avem obligaţia să facem lucruri pentru viitor, pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşului, dar, în egală măsură, avem datoria de onoare de a cinsti şi proteja vestigiile istorice pe care le avem. Nu putem lăsa ca monumente istorice sau arheologice importante, de o inestimabilă valoare, să fie îngropate sub nişte construcţii care au fost ridicate fără respectarea legii de protecţie a patrimoniului naţional”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan. Potrivit informaţiilor noastre, în focul demolării ar urma să intre şi unele cabinete medicale, dintre care unul aparţine soţiei unui important liberal gălăţean.