15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Procesul deschis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind repunerea pe rol a dosarului primarului din Vânători, Sicuţa Murgu, se prelungeşte mai mult decât era de aşteptat. Conform informaţiilor primite de la reprezentanţii instanţei supreme, un magistrat asistent va întocmi un raport privind recursul ANI, urmând ca apoi ambele părţi să poată face cereri sau să ridice excepţii la acesta, pentru ca, în final, să se stabilească şi un termen de judecată în şedinţă publică. Termenul estimativ când acest lucru s-ar putea întâmpla este luna iunie 2014, dar termenul poate fi şi mai lung. Curtea de Apel Galaţi a suspendat judecarea dosarului la finele anului trecut, în condiţiile în care Sicuţa Murgu nu a depus actele cerute de judecători. ANI a constatat că Sicuţa Murgu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 7 iulie 2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al comunei Vânători şi calitatea de reprezentant al asociaţiei familiale în cadrul „Murgu Sicuţa AF”.
Sicuţa Murgu s-ar putea alege şi cu interdicţia ca timp de trei ani să mai ocupe o funcţie publică. Sicuţa Murgu a ales să se judece cu Agenţia Naţională de Integritate, cerând în justiţie anularea raportului de evaluare, deoarece nu ar fi încălcat legea când a ales să rămână şi reprezentant al asociaţiei pe care familia sa o deţine, dar nu a mai depus şi actele în justiţie, care să facă dovada acestui lucru. Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Suspendarea procesului îi profită primarului din Vânători, întrucât acţiunea în justiţie se perimează abia peste câteva luni, moment în care raportul Agenţiei Naţionale de Integritate îşi produce efectele, ceea ce înseamnă că Sicuţa Murgu îşi va pierde mandatul de primar. Inspectorii de integritate nu doresc să aştepte atât, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să respecte procedura prevăzută în noul Cod de Procedură Civilă în ceea ce priveşte judecarea dosarului.


Articole înrudite