De circa 2 săptămâni, în vecinătatea noii gropi de gunoi de la Tirighina, mai exact pe un teren aflat în proprietate privată, se fac săpături noaptea de către persoane necunoscute, care folosesc un excavator. Semnalul de alarmă a fost tras de către directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, care ne-a mai declarat că, dacă lucrurile nu se vor rezolva, în sensul că instituţiile abilitate ale statului nu vor lua măsuri pentru a opri săpăturile, există pericolul ca malul format să se prăbuşească iar acest lucru s-a putea produce chiar peste o parte a noii gropi de gunoi.
„Situaţia durează de circa 2 săptămâni şi acolo se presupune că ar fi fost cândva o groapă unde se depozita fier vechi de la Combinat, prin anii '70-'80, şi care a fost acoperită de pământ între timp. Cei care sapă o fac de aproximativ 2 săptămâni, noaptea, când vin cu un excavator. Groapa deja are o adâncime considerabilă şi dacă problema nu se rezolvă există pericolul de prăbuşire a malului format peste porţiunea de groapă de gunoi de la Tirighina”, ne-a declarat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.
Şi unul dintre paznicii de la groapa de gunoi confirmă aceste informaţii.
„Am anunţat Poliţia, Poliţia Locală, Garda de Mediu Galaţi, iar cei din urmă au fost cei mai prompţi în a asculta problema noastră. Deşi am sesizat această situaţie la unele instituţii ale statului, nu s-a făcut încă nimic, din motive pe care nu le cunosc”, ne-a mai declarat directorul Ecosal.