Este sezon de olimpiade naţionale, iar la disciplina Limba şi literatura română acesta durează două luni. În aprilie s-au desfăşurat OLLR (Olimpiada Limbă şi literatură română), OLAV (Olimpiada Lectură ca abilitate de viaţă), concursuri de la care lotul gălăţean, reprezentat de şase eleve, s-a întors încununat de succes. Gimnaziştii s-au întors de la Deva cu premiul I la OLLR clasa a 7-a, obţinut de Grigore Ana Teodora (Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Galaţi), menţiune la OLLR clasa a 6-a, obţinută de Codrescu Bianca Alexia (Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Galaţi), premiul special la OLAV, nivelul 1, obţinut de Angheluţă Andra (Şcoala Gimnazială Nr. 29 Galaţi) şi cu rezultate onorabile, situate clar în prima parte a clasamentelor. Aceeaşi situaţie a poziţiilor bune în clasament este şi în cazul liceenilor OLAV, întorşi de la Bistriţa.
Urmează în luna mai alte olimpiade: Lingvistică, Ionel Teodoreanu, Cultură şi spiritualitate, Universul Cunoaşterii prin lectură pentru elevii din rural (la cea din urmă vom fi gazde).
Pentru unii e încă vacanţă, pentru elevii din lot şi pentru profesorii lor este sezon de lucru intensiv, de aceea le urăm tuturor „Spor şi succes!”.