23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dezbatere cu scântei pe marginea preţurilor la apă şi canalizare
Dezbatere cu scântei pe marginea preţurilor la apă şi canalizare
Pe data de 15 aprilie, Consiliul Local Tecuci s-a reunit în şedinţă extraordinară pentru a dezbate o serie de proiecte de hotărâre ce nu sufereau amânare până la şedinţa ordinară ce are loc la finele lunii.
Unul dintre punctele „fierbinţi” de pe ordinea de zi a fost „Proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluţie a tarifelor) şi a Actului adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr. 29/16108 din 23.09.2010.
Startul dezbaterilor a fost dat şi de această dată de un liberal, Petru Papuc, care a punctat: „Sunt de părere că ar trebui să aprobăm numai pe perioada mandatului nostru; după, cine ştie ce va mai fi? Observăm că preţurile se dublează, iar de modernizări nu se aduce vorba, cei de la Galaţi cu ce îmbunătăţiri vin?Săracii Tecuciului sunt şi aşa sleiţi de bani, iar dacă se scumpeşte apa în continuare nu vor mai avea cu ce să plătească”.
Unul dintre reprezentanţii Partidului Verde în Consiliul Local, Vasile Pazvante, a continuat în aceeaşi manieră: „Să se facă investiţii, să nu mai fie apă ruginită, muşte şi şobolani pe conducte. Acceptăm majorarea preţurilor, dar să se facă şi modernizări. De 20 de ani aşteptăm să se facă ceva şi nu primim decât promisiuni”.
De aceeaşi parte a baricadei a fost şi liberalul Vasile Diaconu: „Se impun nişte tarife fără să fim consultaţi şi fără să se facă o analiză economică. Preţul la apă creşte cu 18,6%, la care se adaugă inflaţia de 5-6% şi nu mai spunem că majorarea preţului la canalizare este de 70%. Nu a venit nici un reprezentant de la SC Apă Canal Galaţi să ne explice, să facă o fundamentare economică. Mi se pare discuţia foarte importantă şi abordarea superficială”.
Primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain (foto), a încercat la final să dezamorseze situaţia creată: „Acum o fac şi pe avocatul diavolului. Deşi PDL-ist, sprijin un program pe un management făcut de PSD şi PNL. Trebuie să lămurim o problemă: acum nu se aprobă tarifele, ci strategia. Oricum, tarifele la Tecuci erau rezonabile, iar creşterile nu sunt foarte importante, faţă de alte localităţi. La noi nu au fost păstrate preţurile populiste şi de aici diferenţa rezonabilă. La Cosmeşti creşterea este de 200%. Avem nevoie de aprobarea strategiei de tarifare, astfel încât să putem valorifica şansa de a extinde reţelele de apă şi canalizare în cartierele mărginaşe - Satul Nou, Bălcescu, Cernicari şi Criviţeni, precum şi modernizarea staţiei de epurare”.
În final, proiectul de hotărâre a trecut la limită.

Articole înrudite