13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creşterea pensiilor, incertă şi amânată până anul viitor
Creşterea pensiilor, incertă şi amânată până anul viitor
Principala nemulţumire a pensionarilor, exprimată prin vocea liderului Alianţei pentru Conciliere a Pensionarilor, Vasile Panţuş, este legată de faptul că pensiile nu vor fi indexate anul acesta, conform răspunsului primit de la Ministerul Muncii. „Suntem foarte nemulţumiţi de faptul că actualii guvernanţi nu şi-au ţinut promisiunile pe care ni le-au făcut în această iarnă, când noi ieşeam în stradă şi ceream celor de la PDL, care erau atunci la putere, să respecte legea şi să indexeze valoarea punctului de pensie. Am trimis o adresă către Ministerul Muncii în care am cerut aplicarea grupelor speciale, indexarea punctului de pensie conform legii, neimpozitarea pensiilor din sistemul asigurărilor sociale. Ni s-a răspuns de către cei de la Minister că indexarea pensiilor a fost amânată pentru anul viitor şi acest lucru se va realiza doar dacă bugetul o va permite. De asemenea, am atras atenţia celor de la Ministerul Muncii că se impozitează banii care ne-au fost furaţi de către foştii guvernanţi. Şi aici mă refer la contribuţia de sănătate care ne-a fost reţinută în mod abuziv în cazul pensiilor mai mari de 7,4 milioane de lei vechi, deoarece banii care ni se înapoiază în 16 rate sunt impozitaţi. Acest lucru mi se pare strigător la cer, să ni se impoziteze banii care ne-au fost furaţi şi acum ne sunt restituiţi! La această problemă ridicată de noi, cei de la Ministerul Muncii nici măcar nu ne-au răspuns”, ne-a declarat Vasile Panţuş. Acesta este nemulţumit şi de faptul că reprezentanţii Asociaţiei de pensionari nu au fost invitaţi la dialog deşi au trimis adrese în care au spus problemele lor tuturor ministerelor, cât şi partidelor politice. „Suntem supăraţi că nu am primit niciun răspuns nici de la Dan Nica, nici de la Victor Paul Dobre, care se află la putere, şi cărora le-am semnalat problemele noastre în speranţa că ne vor ajuta aşa cum au promis astă iarnă că o vor face. Toţi politicienii îşi amintesc de noi doar când se apropie alegerile, fac promisiuni şi nu se ţin de cuvânt”, ne-a mai declarat Vasile Panţuş.

Articole înrudite