14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încă 40 de autobuze electrice pe străzile Galațiului
Încă 40 de autobuze electrice pe străzile Galațiului

Zilele trecute au apărut în spațiul public noi imagini cu mijloacele moderne de transport public care vor intra în curând pe trasee. Sunt fotografii din fabrică, acolo unde se lucrează de zor pentru ca unele dintre cele 40 de autobuze electrice, care vor veni etapizat, să ajungă la Galați până la sfârșitul acestui an.

20 de autobuze de 10 metri

După cum știți, Primăria municipiului Galați derulează două contracte importante pentru achiziția a 40 de autobuze electrice, toate noi și moderne. Primul contract, încheiat la finalul anului trecut, presupune achiziția a 20 de autobuze electrice noi, marca Solaris. Este vorba despre autobuze cu lungimea de circa 10 metri, în contract fiind incluse și două stații de reîncărcare rapidă și șase stații de reîncărcare lentă.

Cele 20 de autobuze electrice trebuie să îndeplinească toate condițiile speciale de fiabilitate, securitate, confort și protecție ambientală, conform normelor europene. Autobuzele, cu zero emisii gaze de eșapament, vor avea o capacitate de transport pentru 59 de persoane, vor fi prevăzute cu rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, vor avea sistem de climatizare, sistem audio-video de informare pentru călători, sistem de supraveghere video etc.

Valoarea contractului este de 47.848.224,32 lei fără TVA, fonduri europene prin PNRR. Autobuzele vor fi livrate de Solaris Bus&Coach (Polonia).

20 de autobuze electrice de 12 metri

Cel de-al doilea contract vizează achiziția a 20 de autobuze electrice noi și a 12 stații de încărcare aferente, după ce au fost atrase fonduri prin PNRR. Valoarea contractului, semnat tot cu Solaris Bus&Coach, este de circa 60 de milioane de lei.

Aceste autobuze sunt de tip Urbino 12 Electric, au lungimea de 12 metri și o capacitate de 74 de călători. Mijloacele de transport sunt echipate cu un motor ZF CeTrax - Electric Central Drive trifazat, având o putere nominală maximă de 300 kW cu un cuplu nominal de până la 4500 Nm și cu un sistem de baterii cu o capacitate nominală de 280 kWh, asigurând o autonomie de 302 km (E-SORT 2). Climatizarea autobuzelor este asigurată printr-un sistem dotat cu pompă de căldură. Autobuzele vor fi echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare și patru exterioare și vor fi dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Va exista o secțiune pentru scaunul cu rotile, cu o centură de siguranță montată pe peretele lateral. Autobuzele au zero emisii de gaze de eșapament. În cadrul contractului sunt prevăzute 4 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă.

Reamintim că Primăria municipiului Galați a atras în total prin PNRR fonduri pentru 62 de mijloace de transport noi și nepoluante, autobuze, tramvaie și microbuze, care vor ajunge la Galați în perioada următoare.

Pe străzile municipiului Galați circulă deja 105 mijloace noi de transport, achiziționate în ultimii ani.

Miruna Toma


Articole înrudite