În minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Paştelui, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au fost la datorie, acţionând, independent sau în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică şi desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă.
În această perioadă au fost intensificate acţiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcaşurilor de cult, în pieţele sau zonele de agrement, precum şi pe principalele artere rutiere.
Astfel, aproximativ 200 de poliţişti din structurile operative au desfăşurat zilnic activităţi pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 205 evenimente, dintre care 169 au fost sesizate de către cetăţeni, prin apel la numărul unic de urgenţă 112.
Poliţiştii au organizat, independent sau în sistem integrat, 27 de acţiuni în judeţul Galaţi, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanţe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 685 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 330.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 42 de şoferi, faţă de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, consum de substanţe interzise, dar şi pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 24 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acţiunii Blocada au fost organizate 21 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic, fiind legitimate 976 de persoane şi verificate 821 de vehicule.
Totodată, 297 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.
De exemplu, în data de 19 aprilie 2025, o femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Tecuci, a fost depistată în flagrant delict de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe DE 581, pe raza localităţii Cosmeşti, având o alcoolemie de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şi poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au depistat în flagrant delict, în aceeaşi dată, un bărbat din localitatea Umbrăreşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Burebista, din aceeaşi localitate, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto au fost conduşi la unităţi spitaliceşti, unde le-au fost prelevate probe de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolemiei.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost constatate 21 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
De asemenea, au fost dispuse 5 măsuri preventive faţă de persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni.
Poliţiştii le mulţumesc cetăţenilor pentru spiritul civic şi sprijinul acordat forţelor de ordine, contribuind astfel la asigurarea unui climat de siguranţă pentru întreaga comunitate!