sens sunt pe ultima sută de metri. Nu numai părinţii şi cadrele didactice se preocupă pentru un start bun în noul an şcolar, ci şi cadrele medicale din cabinetele medicale din incinta unităţilor de învăţământ. La nivelul municipiului Tecuci există patru cabinete de medicină generală şi acelaşi număr de cabinete stomatologice în cadrul colegiilor de pe raza oraşului, iar pe lângă acestea există şi cinci cabinete medicale în grădiniţele cu program prelungit. Toate aceste cabinete, conform Ordinului nr.653/2001, la începutul anului şcolar sunt dotate cu materiale sanitare şi medicamente de strictă urgenţă, astfel încât orice accident minor să fie „rezolvat” în scurt timp şi cu operativitate în şcoala sau grădiniţa unde frecventează copilul accidentat.
„Cele 13 cabinete medicale din incinta şcolilor şi grădiniţelor din Municipiul Tecuci au fost dotate în aceste zile cu medicamente de strictă necesitate şi materiale sanitare. Fondurile care au stat la baza achiziţionării medicamentelor şi a materialelor sanitare au provenit de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. La această dată toate cabinetele medicale sunt dotate şi se aşteaptă deschiderea noului an şcolar”, a încheiat Marian Manole, şef Serviciu Public de Asistenţă Socială Tecuci.