15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acest lucru se poate spune în cazul renunţării la funcţia de arhitect şef a Florentinei Iugan, cea care a cordonat în ultimul an activitatea de arhitectură şi urbanism. Din informaţiile noastre, demisia Florentinei Iugan a ajuns joi pe masa primarului Dumitru Nicolae, care i-a adus decizia respectivă la cunoştinţa viceprimarului Nicuşor Ciumacenco. Faptul că Florentina Iugan şi-a dat demisia din funcţia de arhitect şef al Primăriei Galaţi poate fi surprinzător pentru multă lume, în timp ce pentru alţii nu, la bursa zvonurilor spunându-se că aceasta ar fi fost deranjată de anumite intervenţii care nu prea erau conforme cu legea. În momentul numirii sale în funcţia de arhitect şef, ca urmare a câştigării concursului susţinut pentru ocuparea acestei funcţii, Florentina Iugan a susţinut o conferinţă de presă în care a precizat că va respecta litera legii şi că nu va face vreun compromis din acest punct de vedere, prezentându-şi în acelaşi timp şi planurile pe care le avea vizavi de cum ar trebui să arate Galaţiul din punct de vedere arhitectural. Demisia Florentinei Iugan, care potrivit informaţiilor noastre se va întoarce la Bucureşti, unde a lucrat ca arhitect în mediul privat, nu poate fi considerat un lucru bun, atâta timp cât Primăria a rămas fără arhitect şef, şi probabil se va organiza din nou un concurs pentru ocuparea acestui post. Contactată telefonic pentru un punct de vedere legat de demisia Florentinei Iugan, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, ne-a spus iniţial că ar fi nişte zvonuri şi că va discuta pe marginea solicitării noastre cu primarul Dumitru Nicolae şi apoi ne va prezenta un punct de vedere al Primăriei pe marginea acestui subiect. Încercările noastre de a mai lua legătura cu Nicoleta Manole în jurul orei 15 s-au dovedit a fi zadarnice, aceasta având mobilul închis. În schimb, viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, a fost mai transparent la capitolul comunicare, acesta confirmându-ne faptul că Florentina Iugan şi-a depus demisia din funcţia de arhitect şef al Primăriei Galaţi.


Articole înrudite