24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
14 iunie, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, a fost marcată şi în Galaţi, atât prin acţiuni de donare din partea obişnuiţilor centrului, cât şi printr-o acţiune de recoltare de sânge organizată de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi în parteneriat cu Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” din  Galaţi. Cu o zi înainte de a se marca ziua donatorului, la Galaţi donaseră 50 de persoane, pentru ca ieri, chiar de ziua donatorilor, să se ajungă la 72 de donatori.
„Media noastră zilnică de donatori este de 60-70 pe zi. Aceasta creşte mai ales iarna, în jurul datei sărbătorilor, iar vara scade. De aceea prezenţa de ieri la donare este una bună. Dintre cei 72 de donatori, 60 au fost donatori obişnuiţi ai Centrului Regional iar 16, noi donatori. Din aceştia din urmă, majoritatea aveau sânge cu RH negativ, ceea ce arată că rugăminţile noastre de a găsi mai mulţi donatori cu grupe de sânge cu RH negativ au fost ascultate”, a precizat directorul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi, Camelia Stoichiţescu.
Compartimentul Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi a reamintit populaţiei care sunt condiţiile donării. Din materialul DSP Galaţi reiese că poate dona orice persoană cu vârsta între 18 şi 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, cu tensiunea arterială maximă de cel mult 180 mm Hg şi cea minimă de cel mult 100 mm Hg. Donatorii potenţiali nu  trebuie să prezinte contraindicaţii medicale sau factori de risc pentru boli transmisibile. Totodată, potenţialii donatori trebuie să aibă o stare generală de sănătate bună din punct de vedere fizic şi psihic şi să aibă o stare de igienă personală corespunzătoare.
Cantitatea de sânge donată la o donare este de 450 ml, pe care organismul îl va recupera cantitativ în aproximativ două ore, iar calitativ în 14 zile. Intervalul recomandat între două donări succesive este de cel puţin 8 săptămâni.


Articole înrudite