Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut ieri prima proba de examen, la Limba şi Literatura Română. Din cei 4.756 de elevi înscrişi, s-au prezentat până la urmă la examen un număr de 4.607 absolvenţi. De amintit este că cei 600 de elevi care nu s-au mai înscris la evaluarea naţională din acest an fie au rămas corigenţi, fie au situaţia şcolară neîncheiată. Şi la Bacalaureat s-a înregistrat un absenteism destul de pronunţat, la susţinerea probei de competenţe digitale. Astfel, în prima zi de examen s-au prezentat 1.200 de elevi, deşi fuseseră programaţi 1.269 de candidaţi. Cu excepţia celor 13 elevi de la un liceu gălăţean, care fuseseră reprogramaţi după ce reţeaua electrică de la laboratorul de informatică unde susţineau testarea s-a ars, 56 de absolvenţi al clasei a XII-a au renunţat să participe la examen şi, la fel ca în cazul absolvenţilor de clasa a VIII-a, nimeni nu are vreo explicaţie. În a doua zi de examen s-au prezentat 1.061 de elevi din 1.091 de înscrişi, iar situaţia s-a repetat după ce au dat proba de evaluare a competenţelor digitale doar 608 din cei 633 de tineri înscrişi iniţial.
S-a apelat la subiectul de rezervă în cazul unui elev
Evaluarea naţională s-a desfăşurat cu emoţii pentru un elev gălăţean, care din cauza unor probleme medicale s-a prezentat cu întârziere la examen. Inspectorul şcolar general Laura Marin ne-a declarat că, în cazul lui, s-a apelat la subiectul de rezervă, astfel că elevul a putut susţine prima probă la Limba şi Literatura Română. Următoarea probă la evaluarea naţională va fi susţinută de elevi miercuri, 27 iunie, la Matematică. Rezultatele vor fi afişate vineri, iar contestaţiile trebuie depuse în aceeaşi zi, urmând ca rezultatele finale să fie cunoscute luni. Absolvenţii clasei a XII-a au programată pe 2 iulie proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Elevii vor avea apoi la dispoziţie o lună de zile pentru a se putea pregăti pentru următoarea probă de Bacalaureat (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională), ce se va desfăşura în perioada 25-27 iulie.