Nemulţumirile unora dintre salariaţii Teatrului Muzical faţă de abuzurile pe care directorul instituţiei, Florin Melinte le-ar comite, au ajuns din nou la urechile consilierilor locali. Cel care de data aceasta a venit să spună ofurile unora dintre salariaţii teatrului a fost Adrian Ciuchină. Acesta a reclamat faptul că directorul Melinte ar avea un comportament abuziv faţă de unii salariaţi şi că ar veni la serviciu sub influenţa aburilor lui Bachus. Pledoaria angajatului Teatrului Muzical a stârnit reacţia primarului Dumitru Nicolae, care a spus că nu înţelege de ce vin să se plângă doar anumiţi angajaţi ai teatrului şi nu reprezentanţii sindicatului reprezentativ din cadrul instituţiei.
„Vom lămuri odată şi odată şi această problemă, dar eu nu înţeleg de ce vin să se plângă doar anumiţi angajaţi şi nu vin să facă reclamaţii reprezentanţii sindicatului reprezentativ. Pe ei îi voi asculta. Aş vrea să ştiu şi eu de ce cu ocazia unui turneu în străinătate unii maşinişti şi-au făcut nevoile în autocar”, a spus Dumitru Nicolae.
Reacţia edilului şef al urbei nu este una surprinzătoare, dacă ţinem cont de faptul că membrii grupului de consilieri locali ai PDL au cerut zadarnic, în cadrul unor şedinţe de Consiliu Local, să se ia măsuri faţă de directorul Melinte, care a fost acuzat că s-ar fi sustras şi de la evaluarea felului în care a condus teatrul, lucru care ar fi trebuit realizat încă de anul trecut de către o comisie alcătuită din consilieri locali ai diferitelor partide, condusă de consilierul local PDL Petre Alexe.
Directorul Melinte a introdus anul trecut o acţiune în instanţă prin care a contestat hotărârea Consiliului Local de înfiinţare a comisiei de evaluare a modului în care el a condus teatrul şi l-a dat în judecată şi pe consilierul local Petre Alexe, pe care l-a acuzat că s-ar fi antepronunţat public în privinţa faptului că ar fi manageriat în mod necorespunzător teatrul. Petre Alexe l-a întrebat pe primarului Nicolae dacă ştie că acum 2 luni instanţa nu i-a dat câştig de cauză directorului Melinte în procesul cu Consiliul Local şi de ce nu a informat Consiliul Local în privinţa deciziei luate de instanţă.
„Aş dori să ştiu de ce nu ne aţi informat în legătură cu faptul că domnul Melinte a pierdut procesul intentat Consiliului Local. Domnul director s-a sustras evaluării, ceea ce înseamnă că nu ocupă în mod legal funcţia de director. Atunci când domnul director a dat în judecată Consiliul Local, v-am propus ca până la soluţionarea procesului să fie suspendat din funcţie dar nu aţi acceptat nici acest lucru. Ce trebuie să se mai întâmple la Teatrul Muzical ca dumneavoastră să luaţi măsuri? Din păcate, am constatat cu tristeţe că nu aţi fost impresionat nici de gestul făcut de angajaţi ai teatrului care s-au aşezat şi în genunchi în faţa consilierilor locali, cerând să luaţi măsuri faţă de domnul director”, a spus consilierul PDL Petre Alexe.
Primarul Nicolae a răspuns că nu ştie de sentinţa despre care vorbeşte consilierul Alexe şi că va rezolva şi situaţia de la Teatrul Muzical. Lucru greu de crezut, atât timp cât toate semnalele de alarmă trase pînă acum au rămas fără efect.