În timp ce conducerea Apaterm susţine, prin vocea directorului tehnic Mircea Ispas, că societatea a finalizat încă de săptămâna trecută lucrările de revizii şi reparaţii la cele 120 de puncte termice, conducerea Electrocentale a anunţat că este pregătită să furnizeze agent termic primar începând de joi. Directorul Apaterm, Mircea Ispas, ne-a precizat că toate cele 120 de puncte termice ale societăţii sunt pregătite să asigure furnizarea apei calde către consumatorii casnici.
„Presupun că începând de joi cei de la Electrocentrale vor relua treptat furnizarea agentului termic primar, ceea ce va da posibilitatea Apaterm să reia alimentarea cu apă caldă a consumatorilor din Galaţi. Dacă vor fi blocuri care nu vor primi apă caldă, nu va fi din cauza Apaterm, ci din cauza problemelor existente la subsolul blocurilor sau la instalaţii interioare din locuinţe, care se află în proprietatea privată a membrilor asociaţiei de proprietari”, a declarat directorul tehnic Mircea Ispas.