UPDATE: Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi a anunţat în urmă cu câteva minute următoarele: „Direcţia de Sănătate Publică Galaţi anunţă că incidenţa infectărilor cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, calculată la mia de locuitori, a depăşit pragul de 1 la mie în mai multe localităţi. Astfel, în municipiul Galaţi se înregistrează 1,56 cazuri la mia de locuitori, 4,74 în comuna Cuca, 1,55 în comuna Şendreni, 1,11 în comuna Lieşti şi 2,03 în comuna Vânători.
Ca urmare a rezultatelor de mai sus, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat astăzi, prin hotărâre,următoarele:
- Se aprobă scenariul III (ROŞU) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL GHEORGHE", comuna Cuca;
- Se aprobă scenariul III (ROŞU) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL "SFÂNTUL GHEORGHE", comuna Cuca;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 2, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFANTUL NICOLAE", comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 4, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3, comuna Lieşti;
- Se aprobă scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 05.10.2020, pentru unitatea de învăţământ GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 3, comuna Lieşti“.
În municipiul Galaţi şi în localităţile Şendreni, Vânători şi Folteşti, şcolile funcţionează în scenariul galben încă de acum o săptămână, subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „4 localităţi din judeţul Galaţi au depăşit pragul de 1 caz de infecţie cu noul coronavirus la mia de locuitori“.
.......................................................................................................................................................................
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a crescut în ultimele 14 zile la Cuca şi s-a ajuns la o rată de infectare de 4,74 la mia de locuitori. „S-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a decis ca unităţile de învăţământ din comuna Cuca să intre în scenariul roşu“, a precizat subprefectul Eugen Hristache.
Citeşte şi 65 de noi infectări cu COVID-19 la Galaţi, în 24 de ore