24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UPDATE | Coliziune în lanț cu opt victime pe DJ 251, între Matca și Valea Mărului (FOTO)
UPDATE | Coliziune în lanț cu opt victime pe DJ 251, între Matca și Valea Mărului (FOTO)

UPDATE: Accidentul s-a soldat cu rănirea a 9 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani. „Astăzi, în jurul orei 06.30, pe DJ 251, între localităţile Matca şi Valea Mărului, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea a 9 persoane. Din primele verificări, a reieşit că un autoturism, care circula pe drumul mai sus menţionat, nu ar fi observat autovehiculul din fața sa, un tractor cu remorcă, având defecţiuni la sistemul de iluminare, şi ar fi intrat în impact faţă - spate cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit o autoutilitară care circula regulamentar. Accidentul s-a soldat cu rănirea a 9 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani, printre care şi conducătorii autoturismului şi autoutilitarei, toate transportate la spital. Rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ. Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa“, potrivit IPJ Galați.

.........................................................................................................................................................................

Opt persoane au fost rănite în urma unei coliziuni în lanț care a avut loc pe DJ 251. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Galati, în această dimineață, pompierii de la Secția de la Tecuci și echipaje SAJ au intervenit pe DJ 251, între Matca și Valea Mărului, pentru un accident rutier soldat inițial cu șapte victime.

Din primele date, accidentul rutier ar fi avut loc la ora 06.30, când un autoturism VW Caddy cu cinci persoane, care circula regulamentar, a acroșat un tractor cu cisternă nesemnalizate, parcate pe marginea drumului. După impactul cu cisterna, autoturismul a ricoșat pe contrasens și a fost lovit în plin de o autoutilitară Iveco Daily, în care erau două persoane. La eveniment s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Secția de pompieri Tecuci și ambulanțe SAJ, care au dus toate victimele, inclusiv șoferul tractorului, la Spitalul Municipal Tecuci.

Dintre cei trei bărbați și cinci femei care au suferit contuzii toracice și de membre inferioare, dar sunt stabili hemodinamic, șoferul în vârstă de 42 ani, din VW, este grav rănit din cauza unei fracturi de bazin.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓


Articole înrudite