22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit liderului SSM, Gheorghe Tiber, din delegaţia de sindicalişti de la CSDR au făcut parte reprezentanţi ai intereselor angajaţilor din sectorul bugetar cât şi ale angajaţilor din mediul privat. „Pot să spun că discuţiile care au durat circa 3 ore au fost interesante şi constructive deoarece au fost discutate punctual o serie de probleme şi doleanţe, şi aici mă refer şi la cele din mediul privat. În ceea ce mă priveşte, ca reprezentant al unui sindicat şi federaţii sindicale din metalurgie i-am spus premierului Boc că metalurgia, la fel ca şi celelalte ramuri ale economiei, trebuie să fie tratate cu cea mai mare atenţie de către Guvern deoarece sunt cele care asigură pensiile şi salariile angajaţior din secorul bugetar. I-am solicitat premierului Boc ca Executivul să prelungească şi anul viitor ordonanţa care prevede acordarea de către stat a unor facilităţi pentru perioada de şomaj tehnic, în acest fel putând fi salvate locuri de muncă. De asemenea, am atras atenţia că Legea pensiilor conţine prevederi dezavantajoase pentru angajaţii care lucrează în metalurgie, şi aici m-am referit în special la noile condiţii de pensionare a celor care au lucrat în condiţii speciale, mai exact este vorba de creşterea vârstei normale de pensionare de la 50 la 55 de ani”, ne-a declarat liderul SSM, Gheorghe Tiber. Acesta ne-a mai declarat că i-a solicitat premierului ca instituţiile statului să verifice dacă sunt efectuate investiţiile prevăzute în contractele de privatizare şi mai precis dacă şi-au respectat obligaţiile asumate.
„În cazul Combinatului am solicitat să se analizeze şi să se verifice preţul cu care se achiziţionează materiile prime din import şi preţul de vânzare al produselor la export ”, ne-a mai declarat liderul SSM, Gheorghe Tiber.



Articole înrudite