23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Începe distribuirea formularelor pentru ajutorul de încălzire
Începe distribuirea formularelor pentru ajutorul de încălzire

Pe data de 15 octombrie se dă startul la distribuirea formularelor tipizate pentru gălăţenii care doresc să solicite ajutor pentru încălzirea locuinţei. În cazul sistemului centralizat de încălzire, membrii asociaţiilor de locatari pot solicita formularele de la asociaţiile de proprietari sau locatari, abonaţii casnici care utilizează energie termică - de la sediul Apaterm situat pe strada Crizantemelor, iar în cazul celor care îşi încălzesc locuinţa cu ajutorul lemnelor, al energiei electrice sau al combustibilului solid, cererea se depune la comisia de căldură care fucţionează în interiorul Patinoarului. Conform legii, de ajutoarele de încălzire pot beneficia persoanele singure sau familiile care se încălzesc în sistem centralizat şi care au venituri nete pe membru de familie mai mici de 786 de lei, respectiv 1082 de lei în cazul persoanelor singure. În ceea ce priveşte consumatorii care folosesc gaze naturale, energie electrică sau combustibili petrolieri, venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să fie mai mare de 615 lei. În cazul solicitării ajutoarelor de încălzire a locuinţei cu energie electrică, anchetele sociale se fac obligatoriu în toate situaţiile, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

Cine nu poate primi ajutor social

Chiar dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de cuantumul venitului, solicitanţii nu vor putea primi ajutor dacă deţin bunuri incluse pe o listă care face obiectul unui act normativ adoptat anul trecut. Asfel, este vorba de depozite bancare mai mari de 3.000 de lei, suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru o persoană singură, respectiv 2.500 de euro pentru o familie. De asemenea, nu pot primi ajutor cei care deţin mai mult de o maşină sau o motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani, cei care deţin tractor, combină autopropulsată, presă de ulei, moară de cereale, şalupe, bărci cu motor, iahturi, clădiri sau alte spaţii în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti, terenuri intravilane ce depăşeşc 1.000 de mp în zona urbană şi 2.000 de mp în zona rurală.


Articole înrudite