ArcelorMittal Galaţi a primit o sancţiune contravenţională în valoare totală de 15.000 de lei, mai precis două amenzi în valoare de 7.000 de lei, respectiv 8.000 de lei, în urma finalizării de către inspectorii de muncă gălăţeni a cercetării condiţiilor şi împrejurărilor în care şi-a pierdut viaţa la locul de muncă un angajat al unităţii, în cursul lunii decembrie a anului trecut. Reamintim că accidentul a avut loc în zona benzii de aglomerare, angajatul fiind singur la locul de muncă respectiv. Potrivit informaţiilor noastre, evenimentul a fost încadrat drept accident mortal de muncă de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, dosarul fiind trimis ulterior către Inspecţia Muncii Bucureşti pentru analiză şi pentru confirmarea verdictului dat de către inspectorii de muncă gălăţeni. Potrivit informaţiilor noastre, cele două sancţiuni ar fi fost aplicate pentru nerespectarea anumitor proceduri legale în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea în muncă. După producerea accidentului care s-a soldat cu moartea muncitorului, cei din conducerea unităţii au luat măsuri pentru suplimentarea numărului de personal în zonele care erau considerate izolate şi unde lucra un singur angajat pe schimb. Ţinta zero accidente mortale de muncă pe anul trecut nu a fost atinsă, ceea ce înseamnă, potrivit unor surse de la nivelul unităţii, că angajaţii care lucrează în zona respectivă nu vor primi prima de 1,2 milioane de lei vechi care va fi acordată cu ocazia Zilei sănătăţii şi securităţii în muncă angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul departamentelor unde nu au fost înregistrate accidente mortale de muncă. Aceasta este cea de-a doua amendă aplicată anul acesta de către inspectorii de muncă gălăţeni companiei ArcelorMittal Galaţi, prima sancţiune fiind aplicată, aşa cum am relatat, în urmă cu câteva luni, pentru neluarea unor măsuri în vederea încadrării unor locuri de muncă în condiţii normale.