22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Am vrut să trag un semnal de alarmă şi să evit intrarea clubului Oţelul în faliment”
„Am vrut să trag un semnal de alarmă şi să evit intrarea clubului Oţelul în faliment”
Campioana României, FC Oţelul Galaţi traversează, fără îndoială, o perioadă grea. Evoluţiile mai slabe din actuala ediţie de campionat şi din UEFA Champions League, dar şi neînţelegerile dintre membrii Consiliului de Administraţie al clubului au generat discuţii aprinse şi foarte multe speculaţii  din partea unor persoane care au mai mult sau mai puţin legătură cu fenomenul fotbalistic. În ultimele zile s-a aruncat cu noroi asupra unei performanţe istorice, câştigarea titlului de campioană. După ce miercuri reprezentanţii Arcelor Mittal şi-au exprimat punctul de vedere referitor la retragerea sprijinului, ieri a venit rândul celor de la club să-şi prezinte punctul de vedere. Directorul general Marius Stan a aruncat bomba şi a anunţat că a fost mandatat de conducerea franceză a Combinatului să caute investitori care să aducă bani la club pentru a-i asigura viitorul. „Este neplăcut când pierzi un partener de valoarea lui ArcelorMittal, dar trebuie să înţelegem că sunt momente în economia mondială care afectează pe oricine, inclusiv pe ArcelorMittal. Faptul că au punctat foarte clar acest aspect nu face decât să ne pună în gardă şi să ne ajute să înţelegem că hotărârea este una fără echivoc, este o hotărâre pe care au luat-o mai demult, de aproximativ un an de zile. Mandatul ferm pentru găsirea de investitori la echipă l-am primit acum şi vă garantez că există, dar cu o condiţie: ca toţi cei care au mânjit imaginea acestui club, şi continuă să o facă, să se oprească. Tot acest scandal s-a declanşat de la opiniile separate pe care le-au avut membrii CA faţă de viitorul clubului. Probabil se voia conservarea stării actuale şi tocmai din acest motiv, am vrut să trag un semnal de alarmă prin plecarea mea în concediu, ca să evit falimentul clubului. Teoretic, cei cinci acţionari ai noştri, care sunt doar în acte, puteau să ceară ca dividende suma care ne revenea din Champions League şi atunci eram Urziceni II”, a ţinut să precizeze Marius Stan.
Intervenţia DNA
Vasile Avram, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri, a fost arestat în urmă cu câteva zile pentru luare de mită. Imediat în acest caz s-au vehiculat unele variante cum că ar fi şi Oţelul implicat. „Aşa cum am mai spus-o, DNA-ul să-şi facă treaba şi sper să-i ia pe toţi cei vinovaţi. Pe de altă parte, tare mi-e teamă că cei care ţipă mai tare au de ce se teme. La noi, poate să vină şi Colina la conducerea arbitrajului şi tot va fi supus la presiuni mari, exact la fel cum s-a întâmplat şi până acum”, a venit replica oficialului gălăţean.
Antal şi Cojoc - out
Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a declarat că jucătorii Antal şi Cojoc au fost trimişi la echipa a doua pe termen nelimitat. „Au comis acte de indisciplină pe care nu putem să le acceptăm. În cazul lor nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, se pare că nu au învăţat nimic din experienţa trecută. Nu ştiu dacă şi când îi voi reprimi la echipă”, a declarat Dorinel Munteanu. Referitor la acest subiect, directorul general al echipei gălăţene a declarat că nu se mai pune problema ca cei doi să fie reprimiţi. „I-am pus pe lista de transferuri. Au greşit, nu e pentru prima dată şi nu mai putem face compromisuri. Nu mai putem continua aşa, alţi doi jucători au plătit amenzi pentru acte de indisciplină. Este vorba de Sălăgeanu şi Neagu”, a concluzionat Stan.
Steaua, următoarea pe listă
Roş-alb-albaştrii nu au avut timp să-şi lingă rănile după ultimele rezultate negative, cu CS Mioveni în campionat şi cu Benfica în Champions League. Duminică, de la ora 21.30, pe stadionul Gloria din Buzău, Oţelul va întâlni Steaua în Liga I. „Nu avem niciun ascendent moral faţă de Steaua, nu se pune problema să fim favoriţi în meciul de duminică. Suntem două echipe în suferinţă de puncte şi va fi un meci extrem de disputat. Vreau să văd la jucătorii mei determinare maximă şi dorinţă de victorie. Doar aşa vom putea obţine ceva de la o astfel de partidă”, a precizat „Munti”.


Articole înrudite