Echipa de liga secundă, FCM Dunărea Galaţi a intrat cu pregătirile în linie dreaptă. În ultimele două săptămâni, dunărenii lui Viorel Tănase şi Eugen Baştină au avut cartierul general în Poiana Braşov, unde au pus accentul pe latura fizică. „A fost un cantonament reuşit, am beneficiat de condiţii excelente de antrenament, refacere, cazare şi masă. Sunt mulţumit de modul cum au răspuns băieţii la cerinţele mele şi prevăd un viitor bun pentru această echipă. Mă bazez pe acelaşi nucleu de jucători din sezonul trecut, la care se adaugă experienţa lui Florea şi cele câteva „plombe”: Chelaru, Bostan, Cojocaru, Tudoran, şi sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. În penultima zi a stagiului de la Poiana Braşov, am disputat un amical cu nou promovata Juventus Bucureşti, pe care l-am pierdut cu 2-3, dar m-a interesat mai mult concepţia jucătorilor, nu rezultatul în sine”, ne-a declarat antrenorul principal Viorel Tănase. După două zile libere, gălăţenii au revenit la antrenamente luni după-amiază. Lotul FCM Dunărea: Mindileac, Posteucă, Vlasie - portari; Agache, Căldăraru, Cristescu, Cristea, Marin, D. Popescu, D. Florea - fundaşi; Velescu, Bostan, Cioinac, Petică, Pribac, Cucu, Tudoran, Cojocaru, V. Munteanu, State -mijlocaşi; Cârjan, Enache, Grosu, M. Neculai, Chelaru - atacanţi.
Amicale la foc continuu
Liga a II-a va debuta pe 21 august. Până atunci, „Tase” intenţionează să dispute cel puţin şase jocuri amicale, câte două pe săptămână. Astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul propriu, va avea loc partida FCM Dunărea -CS Panciu. La finele săptămânii, gălăţenii vor juca în Capitală cu Steaua II, sâmbătă 31 iulie, de la ora 17.00. Până la debutul sezonului oficial mai sunt programate jocuri de verificare cu CSM Focşani şi Delta Tulcea.