Liga I la fotbal feminin a programat duminică partidele unei noi etape. FC Universitatea a întâlnit în deplasare pe Universitatea Alexandria. Cu absenţe importante în lot: Stratu, Dragomir, Palade, Oană, Mirică, Dulgheru şi Dudu, echipa gălăţeană s-a acomodat mai greu dar în partea a doua a revenit de la 0-3, a mai irosit câteva ocazii de gol şi în final s-a recunoscut învinsă pentru prima dată în retur. Rezultat final: U Alexandria - FC Universitatea 4-2 (3-0). Pentru echipa gălăţeană au marcat: Andreea Surcică (min. 60) şi Carmen Marcu (min. 77). Antrenorii Gabriel Călinescu şi Gabriel Caracaş au folosit formula: Roxana Pazargic - Alexandra Ivan, Viorica Vasile, Eugenia Gherghişan, Valentina Ivan - Iulia Mihalea (min. 34 Mirela Ciobotaru), Mădălina Sfinteş, Roxana Ioan (min. 55 Irina Ivan), Elena Ivan - Andreea Surcică, Carmen Marcu. „Sunt pasionată de sport încă din copilarie, iar cu trecerea timpului am înţeles că vârsta nu este un impediment. Experienţa pe care am trăit-o de-a lungul timpului în fotbalul feminin a fost una extraordinară din care am înţeles că nu numai victoriile sunt importante, ci şi felul în care se sudează o echipă. Îmi permit chiar să spun, o familie. Universitatea este ca un călător într-o ţară străină, care fără prea multe resurse reuşeste să răzbată timpurilor ingrate. O familie unită ce va aduce rezultate frumoase în continuare”, ne-a declarat Eugenia Gherghişan, una dintre cele mai experimentate jucătoare de la FC Universitatea. Următorul meci de campionat pentru echipa gălăţeană va fi cel cu liderul seriei I, CSS Târgovişte, programat pe 30 aprilie, de la ora 11.00 pe stadionul Siderurgistul. Situaţia din clasament a rămas neschimbată cu FC Universitatea pe locul VII cu 14 puncte, la egalitate cu formaţiile de pe poziţiile VI şi V.