Fără nici o îndoială, Galaţiul este capitala futsalului românesc din acest an. În ciuda perioadei dificile, United continuă să ţină steagul ridicat. Vineri seara, tigrii antrenaţi de Florin Ignat au reuşit să obţină cel de-al doilea trofeu din acest sezon, Supercupa României. Finala cu FK Odorheiu Secuiesc a fost interesantă în primul sfert de oră. Gălăţenii au deschis scorul prin Araujo în min.5 după care timp de 10 minute s-a jucat pe contre, cu un ritm bun şi multe ocazii la ambele porţi, remarcându-se cei doi portari: Dinicuţă şi Gălăţeanu. Partida a fost tranşată în min.15 când Tacot şi Araujo au majorat diferenţa. Scorul primei reprize a fost stabilit de internaţionalul Crăciun, revenit după perioada de 14 zile de izolare. Repriza a doua a fost spectaculoasă, cele două echipe au înscris de câte două ori, pentru noi au marcat: Crăciun şi Crişan.
„Este încununarea eforturilor unui an foarte dificil, sunt mândru de echipa mea! Ne bucurăm în această seară, merităm, dar de mâine revenim cu picioarele pe pământ, ne aşteaptă alte meciuri dificile în turneul din acest weekend”, a declarat antrenorul-jucător de la United, Florin Ignat. Rezultat final: United Galaţi - FK Odorheiu Secuiesc 6-2 (4-0). Lotul folosit: Dinicuţă - Burdujel, Tacot, Crăciun, Araujo, Ignat, O.Cireş, Crişan, Petică, Cojocaru, Arhire, Boşneagă. Pe foaia oficială s-au aflat şi Păduraru, Neacşu, A.Cireş.
3-0 Boom, Boom, Boom...
Tigrii gălăţeni conduşi din teren şi îndrumaţi de pe bancă de inimosul Florin Ignat au demonstrat sâmbătă că epoca ciucană a apus. Imperial a fost preocupată în ultimele luni să trimită săgeţi otrăvite după ce United a fost încununată campioană. Cele două rivale s-au întâlnit în sala Polivalentă Dunărea în cea de-a 10-a etapă a Ligii 1. Oaspeţii au început cu o posesie superioră dar gălăţenii au respectat tactica stabilită şi Tacot a deschis scorul în min.4 după o combinaţie şah-mat la care au mai participat Crăciun şi Ignat. Peste alte opt minute, Cojocaru a luat o acţiune pe cont propriu şi deşi a avut doi adversari în cârcă a majorat scorul. Oaspeţii s-au chinuit să marcheze, şi-au creat multe ocazii, dar s-au izbit de magistralul şi norocosul Dinicuţă care nu a putut fi învins nici din penalti. Aşa cum a făcut-o de fiecare dată când a fost condus pe tabela de marcaj, antrenorul de la Imperial a riscat, a scos portarul dar jocul de 5-4 nu este se pare specialitatea sa.
Reduta gălăţeană a rezistat cu brio şi lovitura decisivă a fost dată de inepuizabilul Ignat, după o intercepţie, care a înscris cu latul şi a închis tabela. Rezultat final: United - Imperial 3-0 (2-0). Lotul folosit: Dinicuţă - Burdujel, Tacot, Araujo, Crăciun, Ignat, O.Cireş, Crişan, Cojocaru. Nu au intrat dar au suferit de pe bancă pentru colegii lor: Păduraru, Neacşu, Arhire, Boşneagă, Petică, antrenorul secund Viorel Cojoc, antrenorul cu portarii Alexandru Tănăsilă, preparatorul fizic Ionel Tămăşanu şi medicul Laurenţiu Roşca. Duminică, echipa gălăţeană a bifat o nouă victorie, 3-0 cu Luceafărul Buzău, marcatori: Araujo, Cireş, Crăciun. United se menţine pe locul 2 cu 22 de puncte. Turneul de la Galaţi se va încheia cu derbiul United - Autobergamo Deva care va decide cine va ocupa fotoliul de lider la finalul anului.