Prima partidă din cea de-a XVII-a etapă a Ligii I la futsal a fost programată sâmbătă la prânz în sala Siderurgistul şi a opus formaţiile United Galaţi şi Clujana Cluj Napoca. Temerile antrenorului David Asandei au fost justificate, clujenii au venit la Galaţi arţăgoşi şi dornici să obţină un rezultat favorabil. Prima repriză a fost foarte echilibrată, gălăţenii au ratat câteva ocazii la început iar oaspeţii au profitat şi au deschis scorul. În continuare s-a jucat deschis, pe contre, portarii celor două echipe au avut ceva de furcă dar şi-au făcut datoria şi United a restabilit egalitatea. Muştruluiţi la cabine de antrenorul David Asandei, gălăţenii şi-au început iureşul imediat după pauză, reuşind să marcheze de patru ori consecutiv şi să se desprindă decisiv. Pe final, antrenorul gălăţean, cu excepţia lui Popliacă, a rulat întregul lot trecut pe foaia de arbitraj. Cu această ocazie a revenit pe teren, după o absenţă îndelungată din cauza unei accidentări ce a necesitat şi o intervenţie chirurgicală, Alexandru „Tase” Tănăsilă.
„Am făcut un meci mai slab, în prima repriză mai ales, apoi în partea a doua am reuşit să fructificăm ocaziile pe care le-am avut, dar cel mai important este că am reuşit să câştigăm. Această victorie ne menţine cu şanse mari în lupta pentru locul IV. La scorul de 5-1 am făcut mai multe schimbări, am vrut să-mi protejez cei trei jucători care se aflau la limita suspendării”, ne-a declarat antrenorul de la United. De remarcat că cei de la Clujana au redus diferenţa în ultimul minut, când au înscris de două ori.
Rezultat final: United - Clujana 6-4 (1-1). Au marcat: Moldoveanu (2), Apostol, Ivan, Bâgu, Dodan respectiv Câmpean, Þinteşan (2), Şuteu. Echipa gălăţeană a folosit lotul: Toniţa, Salichi, Tănăsilă - Ivan, Bâgu, Apostol, Moldoveanu, Tudose, Buleandră, Dodan, Ilie.
United a acumulat 25 de puncte şi va juca runda viitoare în deplasare cu Dava Deva (vineri, ora 18.00).