Finala Cupei României la futsal s-a disputat marţi seara în sala sporturilor din Deva şi a adus în faţă formaţiile United Galaţi şi Autobergamo Deva. Râul, ramul au fost cu gazdele şi deznodământul a fost previzibil în ciuda eforturilor gălăţenilor de a le încurca socotelile. Echipa gălăţeană a jucat foarte bine tactic în prima repriză. Apostol a fost încă o dată omul potrivit la locul potrivit, a şutat şi l-a păcălit pe Molina, deschizând scorul. Cele două echipe s-au anihilat reciproc, ocaziile la cele două porţi au fost puţine, remarcând şuturile de la distanţă prin surprindere ale lui Laşcu, Cojoc, Cireş. Devenii au stat mult timp la cutie, temându-se să rişte să atace ca să nu fie taxaţi. Totuşi, în ultimul minut al primei reprize s-a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj după o execuţie de efect a lui Obadă. După pauză, Autobergamo a schimbat tactic şi s-a instalat în jumătatea noastră, au fost momente de presiune concretizate prin golul lui Manya, care a profitat de o ieşire hazardată din poartă a lui „Nene” care s-a ciocnit cu Stoykov. Gălăţenii nu au acuzat şocul şi au revenit la timona partidei, restabilind egalitatea prin internaţionalul Moldoveanu, care a deviat cu fineţe în plasă şutul centrare marca Apostol. Finala curgea spre prelungiri dar brigada de arbitri Gherman - Curta a decis să intervină şi să strice echilibrul, l-au eliminat pe Tudose, gazdele au profitat şi au înscris golul victoriei în superioritate numerică. Gălăţenii au scos portarul în ultimele 150 de secunde şi au forţat egalarea, dar cărţile fuseseră făcute.
Rezultat final: Autobergamo - United 3-2 (1-1). Lotul finalistei Cupei României: Wellington „Nene”, Păduraru - Burdujel, Laşcu, Cireş, Moldoveanu, Cojoc, Apostol, Tudose, Boubătrân, Hendrius, Iorga, Tănăsilă. Echipa gălăţeană are ocazia să-şi ia revanşa în finala mică care se va disputa pe 1 iunie la Braşov.