14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Tigrişorii” de la United s-au calificat în Final Eight
„Tigrişorii” de la United s-au calificat în Final Eight

Cupa României Under 19 la futsal a programat ultimele partide din manşa retur a fazei optimilor de finală. După victoria din tur de la Galaţi, scor 6-4, United s-a deplasat la Călăraşi pentru duelul decisiv cu Futsal Club Dunărea. Călărăşenii au intrat foarte motivaţi pe teren cu dorinţa de a întoarce soarta calificării şi au condus cu 2-0 după primele trei minute. Gălăţenii, cu David, jucător transferat în iarnă de la Viitorul 08 Verneşti, în rol de MVP, autor a patru goluri, au revenit spectaculos şi au intrat în avantaj la vestiare după care în partea a doua s-au dezlănţuit şi au mai înscris de trei ori. Rezultat: FC Dunărea Călăraşi - United 2-6. A mai marcat pentru echipa gălăţeană: Şoptică, o dublă. Antrenorul Cristi Ştefu a folosit lotul: Neacşu, Bechea - Şoptică, Grecu, Dorneanu, David, Munteanu, Patriche, A.Cireş, Codrescu şi Retegan. Cu scorul general de 12-6, United şi-a asigurat prezenţa la turneul final. Cele opt echipe care vor lupta să cucerească trofeul sunt: FK Odorheiu Secuiesc, Autobergamo Deva, Viitorul Băleasa, KSE Tg. Secuiesc, CSM Tg. Mureş, Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ, CFR Turnu Severin 1943 şi United Galaţi.


Articole înrudite