La sfârşitul săptămânii trecute, în Liga a III-a au fost programate jocurile primei etape din retur. Cele două echipe gălăţene care activează în seria I au ratat startul, nereuşind să adune vreun punct. Sporting Lieşti pornea ca favorită în confruntarea de pe teren propriu cu FC Panciu. Lucrurile au stat însă altfel sâmbătă, lieştenii şi-au dezamăgit suporterii, oaspeţii au profitat de starea de apatie şi au câştigat nesperat dar meritat. „Nu sunt multe de spus după acest joc, nu am reuşit nimic, am fost lipsiţi de clarviziune, nu ne-a ieşit nimic din ce-am pregătit la antrenamente şi am pierdut fără drept de apel”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea. Rezultat final: Sporting Lieşti - FC Panciu 1-3 (0-2). Golul de onoare al gazdelor a fost de fapt un autogol. Sporting a folosit formula: Vicol - Iancu, Ilie, Preda, Serea - Balaban, Coconaşu, Bogoş, Eduard Dumitru - Adamache, Petică. Au mai evoluat: Filimon, Sandu, Lovin, Manea. Etapa viitoare, echipa gălăţeană va sta deoarece FC Zagon s-a retras din campionat dar îşi va adăuga trei puncte în clasament.
Metalosport s-a deplasat la Sf. Gheorghe unde a întâlnit liderul Sepsi OSK. Gălăţenii au dat o replică bună, au irosit ocazii bune de gol prin: Ilie, Gohoreanu, Bahnaşu şi Tudose, dar gazdele, cu o echipă solidă şi jucătorii experimentaţi au obţinut victoria. Rezultat final: Sepsi - Metalosport 2-0 (1-0). Echipa gălăţeană a folosit formula: Vlasie - Blănaru, Cârjă, S.Ilie, Sevastian - Munchiu, Adăscăliţei (Tudose) - Zaharia (Cană), Istrate (Bahnaşu), Gohoreanu (Mihu) - Butoi. Etapa viitoare, „metaliştii” vor primi vizita celor de la Ştiinţa Miroslava, ocupanta locului doi în clasamentul seriei I. Situaţia din clasament se prezintă astfel: Metalosport, locul V cu 22 de puncte, Sporting Lieşti, locul VII cu 17 puncte.