14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rugbiştii de la CSM Galaţi s-au cocoţat pe locul 3
Rugbiştii de la CSM Galaţi s-au cocoţat pe locul 3

Divizia Naţională de Seniori la rugbi a programat la sfârşitul săptămânii trecute jocurile unei noi etape. Pe stadionul Municipal, fostul Gloria de la Autogară, s-au întâlnit CSM Galaţi şi Rugby Club Gura Humorului. Gălăţenii pregătiţi de Marius Secuianu şi Daniel Vlismas au jucat foarte bine, au avut apetit ofensiv, reuşind numai puţin de 9 eseuri ceea ce le-a adus şi un punct bonus şi au obţinut o victorie concludentă. Rezultat final: CSM Galaţi - RC Gura Humorului 57-14, la pauză: 40-0. Pentru echipa gălăţeană au marcat: Partenie: 2 eseuri şi 5 transformări; Cucu: eseu şi o transformare; Dănăilă, Giuşcă, Cocîrlă, Dumitrache, Trandafir, Mişin - eseuri. 15-le de start a fost: Mişin, Badea, Partenie, Frăţilă, Cucu, Cosmiuc, Cocîrlă, Dănăilă, Bulearcă, Budăian, Grigore, Giuşcă, Cotici, Cibotari şi Trandafir. După seria de trei victorii consecutive, CSM Galaţi s-a instalat pe locul 3 cu 13 puncte şi va juca etapa viitoare în deplasare cu Bucovina Suceava. Până la terminarea turului DNS, rugbiştii antrenaţi de Marius Secuianu şi Daniel Vlismas vor mai disputa alte două partide cu: CS Năvodari, pe 2 noiembrie la Galaţi şi CSUAV Arad, pe 9 noiembrie în deplasare.


Articole înrudite