23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Renata Ghionea s-a întors în „familia” HC Oţelul
Renata Ghionea s-a întors în „familia” HC Oţelul
Reprezentanta României în Cupa Cupelor, HC Oţelul Galaţi s-a reunit, luni seara la sala Siderurgistul, cu ambiţii mari. Aşa cum v-am mai anunţat pe banca tehnică a fost adusă Alexandrina Soare, care revine astfel la echipa sa de suflet unde a activat cu rezultate excelente atât ca jucătoare cât şi ca antrenoare, după nouă ani. La prima întâlnire au răspuns prezent 17 jucătoare. O mare şi totodată plăcută surpriză a fost prezenţa Renatei Ghionea, care revine la echipa noastră iar zilele acestea urmează să semneze un contract pe un an de zile, cu opţiune de prelungire. „Reni” a traversat o perioadă mai dificilă, în 2010 suferind două intervenţii chirurgicale: ligamente şi menisc, dar acum este refăcută şi dornică să-şi ajute noua sa echipă să-şi îndeplinească obiectivele de performanţă. „Am revenit la Galaţi, cu gânduri bune mai ales că din 2009 de când am plecat nu mi-a mers prea bine. Am evoluat 6 luni în Ungaria, la ASA Konsolis NKC, apoi m-am operat de ligamente, am revenit în ţară, în sezonul trecut am jucat o singură etapă la Reşiţa după care m-am operat şi de menis. Acum mă simt bine, sunt refăcută, mai trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică deoarece am făcut o pauză. Am mai jucat alături de majoritatea colegelor în Cupa Cupelor, mă bucur că o vom face din nou, aici m-am simţit minunat şi sper să realizăm lucruri frumoase împreună în sezonul viitor”, ne-a declarat Renata, care a fost primită cu aplauze de colege şi de grupul numeros de susţinători prezenţi la sală. O altă noutate în lot o reprezintă portăriţa Cristina Bobeică, gălăţeancă la origine, care ultima oară a evoluat pentru U Reşiţa. A absentat de la reunire Ionica Munteanu, aflată în vacanţă în America dar ea va reveni şi se va alătura coechipierelor la începutul săptămânii viitoare. „Obiectivul nostru este să umplem tribunele sălii Siderurgistul, să nu pierdem niciun joc pe teren propriu astfel încât lumea să plece mulţumită”, a concluzionat preşedintele HC Oţelul, Anton Coman. Oţelarele se vor pregăti în localitate iar în perioada 20-29 iulie vor efectua un cantonament la Gura Humorului. Luna august va fi dedicată jocurilor amicale, cu turneele la Craiova (5-6 august), Roman şi Galaţi.


Articole înrudite