Ieri după amiază, Oţelul Galaţi, campioana României, a disputat, la Tegelen, cel de-al treilea amical în compania echipei belgiene RSC Anderlecht Bruxelles. Nemulţumit de găurile din apărate arătate de echipa sa la precedente jocuri de pregătire, cu Litex Lovech, scor 0-0 şi Maccabi Tel Aviv, scor 1-3, antrenorul Dorinel Munteanu a purtat o discuţie cu directorul general Marius Stan şi împreună au decis să-l ierte pe Sălăgeanu, care şi-a cerut o parte din banii care i se cuvin, dar a făcut acest lucru pe un ton mai ridicat, pentru rezolvarea unor probleme personale urgente. „Sălă” a ajuns la Arnhem luni seara, iar ieri şi-a reluat locul în angrenajul gălăţean. Până la revenirea acasă, roş-alb-albaştrii vor mai susţine două amicale: cu Trabzonspor (7 iulie) şi cu Lokeren (9 iulie). Primul joc oficial din noul sezon este programat pe 17 iulie, la Piatra Neamţ, de la ora 20.45: Supercupa României, împotriva celor de la Steaua Bucureşti. Biletele pentru acest meci vor putea fi achiziţionate de suporterii gălăţeni în zilele de 11, 12 şi 13 aprilie, la preţul de 15 lei. Pe ultima sută de metri, cei de Federaţia Română de Fotbal au catadicsit să ne mărească numărul de bilete alocate de la 1.500 la 2.000. La procurarea lor, aşa cum v-am mai informat, vor avea prioritate cei care vor face dovada că au un abonament la meciurile din turul campionatului, ediţia 2011-2012.