Oţelul a cedat la mare luptă partida din cea de-a 21-a etapă a Superligii cu CFR Cluj, scor final 2-3 (1-1) în deplasare.
„Eu cred că am pierdut nemeritat. Am controlat acest joc, am controlat atât prima cât şi a doua repriză. Rezultatul final le este favorabil gazdelor, dar eu consider că este un rezultat viciat, mai ales golul doi. Nu ştiu cum se întâmplă cum numai la noi se decid asemenea faze, contra noastră. Deşi am făcut şi noi greşeli, mai ales la golul trei. Nu trebuia să primim acel gol aşa de repede după ce am marcat de 2-2. Avem şi noi partea noastră de vină, dar nu trebuia să pierdem meciul cu CFR. Băieţii au făcut o partidă bună, am văzut concentrare, am văzut atenţie, ambiţie, tot ce trebuia să fie într-un joc din ultima etapă a acestui an calendaristic. La golul trei am făcut o greşeală de poziţionare, a ieşit mingea prea uşor dintre linii, nu am fost atenţi, fundaşul la fel, un fundaş l-a scos din offside pe celălalt. Se întâmplă în fotbal, dar încă o dată, nu vreau să sar la golul trei ci vreau să punctez mai mult la golul doi.Golul doi l-am primit imediat după pauză, eu consider că maniera de arbitraj a fost una foarte avantajoasă gazdelor. Foarte, foarte. Nu numai fazele controversate ci şi opririle, atingerile. Fotbalul este un joc de contact. Trebuie să ai contact. La fiecare contact la ei fluiera la mine nu fluiera. Am avut un arbitru cu ”experienţă”, dar bine instruit”, a conchis Dorinel Munteanu.
Oţelul termină anul pe locul 10 cu 24 puncte şi va juca în următoarea etapă pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti, undeva în jurul datei de 15 ianuarie.
Luni, SC Oţelul Galaţi a anunţat că a încheiat pe cale amiabilă relaţiile contractuale cu portarul Kovalov şi mijlocaşul de bandă Djurić, sportivi legitimaţi în vară.