Cu mai mult de o lună înainte de startul Europenelor, Naţionala feminină Under 16 se antrenează de zor. Galaţiul va fi reprezentat de jucătoarele Iulia Răileanu şi Irina Vasilache, ambele legitimate la Phoenix LPS. Prima parte a pregătirilor, sub îndrumarea antrenorului Mădălin Pipera, s-a desfăşurat la Craiova. La sfârşitul săptămânii trecute, România s-a deplasat la Kikinda, unde a disputat trei amicale cu Serbia, încheiate cu următoarele rezultate: 73-74, 53-56 şi 44-86. Cea mai bună jucătoare din tabăra noastră a fost Iulia Răileanu, care a marcat un total de 53 de puncte. De astăzi, tricolorele s-au mutat la Arad iar peste o săptămână se vor deplasa la Budapesta pentru o serie de jocuri de pregătire cu Naţionala similară a Ungariei. „Eu personal, îmi doresc să fiu sănătoasă şi să-mi fac treaba cât mai bine. În calitatea mea de căpitan de echipă, am mare încredere în fete şi pot să spun că avem şanse să intrăm printre cele mai bune din Europa. Obiectivul pe care ni l-am propus pentru Campionatul European este să jucăm finala ca să promovăm în grupa valorică A”, ne-a declarat Iulia Răileanu. Campionatul European Divizia B, va avea loc în perioada 11-21 august la Arad, cu participarea formaţiilor: Ucraina, Portugalia, Letonia, Luxemburg (grupa A), Anglia, Estonia, Slovenia (grupa B), România, Lituania, Bulgaria, Israel (grupa C), Irlanda, Elveţia, Danemarca, Germania (grupa D).