Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis vineri ca sezonul 2022-2023 al Ligii a 3-a să ia startul pe 27 august. Așa cum v-am mai anunțat, Galațiul va fi reprezentat de două formații: Sporting Liești, o echipă de tradiție la acest nivel, și nou promovata Unirea Braniștea. Ambele au continuat seria amicalelor în weekendul trecut.
Sporting a remizat pe Liești Arena cu colega de eșalon și probabil de serie, Dinamo Bacău, scor final: 1-1. Lieștenii au condus la pauză după reușita lui Grigoraș, dar băcăuanii au revenit în repriza a doua și au egalat. Antrenorul Cristian Brăneț a început meciul cu 11-le: A.Brăneț - Ștefănescu, Cucu, Dima, Sevastian - Chiriac, Mihu, Mohorâță, Stan - Buhuceanu, Grigoraș. După pauză au intrat: Vădeanu - Munchiu, Costea, Călin, Mereuță, Popa, Bălan, Hodorogea, Ionașcu. Următorul amical este programat pe 13 august cu Victoria Traian. Sporting va juca primul meci oficial pe 17 august acasă cu Aerostar Bacău în primul tur din Cupa României.
Unirea Braniștea a jucat în deplasare pe teren sintetic cu CSM Rm. Sărat. Gazdele au condus cu 2-0 după primele 45 de minute, dar echipa pregătită de Ionuț Niculcea și Alex Iliciuc a revenit spectaculos, a marcat de două ori la reluare prin Dragoș Voicu și Murgoci și meciul s-a terminat nedecis, scor final: 2-2. Unirea a folosit formula: Vlasie (Ursu) - Popa (Custov), Gîță (Hilohi), Voicu, Murgoci (Tarozzi) - Năpârlică, Manea - Oniciu (Drăgan), Gherghișan (Spînache), M.Cireș (Postelnicu) - Răducan (Țicămucă). Brăniștenii vor disputa următorul joc de pregătire pe 13 august cu Sporting Juniorul Vaslui.