Duminică, sala Polivalentă din Reşiţa a găzduit cea de-a 4-a ediţie a Cupei Laura Rus, un turneu internaţional de futsal feminin, cu opt echipe la start care a fost organizat ireproşabil. Vicecampioana turului din Liga 1, FC Universitatea a reprezentat şi de această dată Galaţiul cu cinste reuşind să se claseze pe locul 2 în ierarhia finală după ce a înregistrat rezultatele: 2-1 cu Fortuna Becicherecu Mic, 3-1 cu Piroş Security Arad, 3-3 cu ZFK Zemun - Serbia, câştigătoarea de anul trecut şi 0-5 în finala cu Luca Braşov, campioana României şi echipa care ne va reprezenta ţara în Champions League în 2020. „Am participat cu drag pentru a doua oară la Cupa Laura Rus şi, de ce nu, poate vom reveni şi la anul. Cu siguranţă am avut cea mai grea grupă, am jucat cu două echipe bune din Liga 1 şi cu deţinătoarea trofeului de anul trecut. De remarcat este că am terminat pe locul 2 din cele 8 echipe fără pregătire specific futsalului, sper în viitorul apropiat să se înfiinţeze în cadrul federaţiei şi Liga 1 la futsal feminin şi cu siguranţă vom participa şi noi, cei din Republica Moldova ne-au luat-o înainte şi ei sunt la al doilea sezon. Îmi felicit jucătoarele pentru dăruirea de care au dat dovadă, nu pot să zic că a fost totul perfect însă majoritatea s-au purtat exemplar şi au luptat din toată inima. Felicitări tuturor echipelor care au participat la acest turneu, astăzi nu a pierdut nimeni ci dimpotrivă a câştigat FOTBALUL FEMININ. Mulţumim, Laura Rus pentru invitaţie şi îţi dorim succes la echipa de club şi la echipa naţională. Şi nu în ultimul rând, sărbători fericite tuturor şi sper din toată inima ca cei care ne reprezintă la nivel de primărie să ne sprijine şi într-un final munca echipei să fie răsplătită. Am avut un an 2019 plin cu rezultate pozitive, un an în care am oferit mult mai mult decât ni s-a oferit şi sper ca pe viitor să se înţeleagă că vom putea face performanţă pe termen lung doar dacă muncim în echipă pentru acest oraş”, a concluzionat preşedintele FC Universitatea Galaţi, Gabriel Călinescu. Lotul de jucătoare prezent la Reşiţa: Georgiana Bobocea - Lidia Moacă, Maria Stamate, Monica Benţoiu, Carmen Marcu, Natalia Munteanu, Cristina Cerescu, Nicoleta Lepădatu şi Tabita Croitoru. Clasament final Cupa Laura Rus: 1. Luca Braşov, 2. Universitatea Galaţi, 3. ZFK Zemun, 4. Banat Girls Reşiţa, 5. Fortuna Becicherecu Mic, 6. Student Sport Alba Iulia, 7. Piroş Security Arad, 8. Carmen Bucureşti.