S-a încheiat prima parte a sezonului şi în Liga a 3-a la fotbal feminin. Satelitul de la AFC Universitatea Galaţi a jucat în deplasare cu CSM Paşcani. După ce în precedentele etape au punctat doar la impresia artistică, de data aceasta „panterele mici” gălăţene, pregătite de antrenorii Gabi Călinescu şi Alexandru Caracaş au reuşit după o evoluţie foarte bună pe alocuri în repriza a 2-a să obţină şi prima victorie de la înfiinţare, având puterea să lupte până la capăt şi să revină în joc după ce au fost conduse cu 0-1 chiar dacă nu au putut alinia cea mai bună garnitură. Rezultat final: CSM Paşcani - AFC Universitatea 2 Galaţi 1-2 (1-0). Pentru echipa noastră au marcat: Roxana Ioan (min.61) şi Ştefania Treanţă (min. 75). „Panterele mici” au început meciul cu următoarea formulă: Mirela Ciobotaru - Bianca Şerban, Eugenia Gherghişan, Gina Velea, Maria Popa - Ana Călin, Diana Stoian - Denisa Negoiţă, Laura Pamfile, Roxana Ioan - Ştefania Treanţă. Au mai evoluat după pauză: Natalia Dudu, Ionica Zaharia, Doriana Păun, Adriana Toderaşc. La finalul turului, AFC Universitatea 2 se poţionează pe locul 6 cu şapte puncte, golaveraj: 14-18. Campionatul se va relua în luna martie 2018.