23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul îşi încarcă din nou bateriile
Oţelul îşi încarcă din nou bateriile

Echipa gălăţeană va întâlni Pandurii în sferturile Cupei Ligii. Pentru Oţelul pauza compeţitonală cauzată de partida naţionalei cu Irlanda de Nord vine ca o mănuşă. Echipa gălăţeană are ocazia să-şi încarce din nou bateriile după ce a făcut acest lucru în urmă cu o lună jumătate. Olandezul Bryan Otenhoff poate să ajungă la un nivel fizic apropiat de cel la care se află deja coechipierii săi. Conducerea echipei gălăţene speră ca în acestă pauză să-i poată recupera şi pe accidentaţii Plopeanu, Zaharia şi Silviu Ilie.
Cristi Munteanu - team manager Oţelul, ne-a declarat: „Pentru noi această pauză este binevenită. Suntem o echipă care s-a încropit pe parcurs. Avem nevoie de omogenitate şi aceste două săptămâni ne prind foarte bine. Cred că pe viitor putem forma din nou marea familie Oţelul, adică jucători, conducători şi suporteri împreună pentru acelaşi obiectiv, salvarea de la retrogradare".
Tibor Selymes - antrenor Oţelul, a precizat: „Pauza este binevenită pentru că jucătorii sunt puţin obosiţi. Le-am acordat câteva zile libere, dar după aceea trebuie să lucrăm la reîncarcarea bateriilor. Mă bucur că există concurenţă la nivelul fundaşilor centrali. Leca începe să confirme, Mişelăricu a jucat bine, iar Cucu a fost la înălţime când l-am folosit. Plus că îl avem şi pe Otenhoff, care este un jucător foarte bun. Sper ca după această perioadă să fim şi mai puternici, pentru că avem meciuri foarte importante, cu echipe aflate în aceeaşi zonă ca şi noi. Trebuie să şi învingem, pentru că am pierdut deja prea multe puncte".
Oţelul mai este angrenată în două competiţii, campionat şi Cupa Ligii. Echipa gălăţeană va întâlni în sferturile de finală ale competiţiei abia înfiinţate în vară, Pandurii, formaţie cu care s-a mai confruntat de 2 ori în ultimele 2 luni. Poate că a sosit momentul ca Oţelul să învingă formaţia din Tg Jiu.
Meciul Oţelul - Pandurii din sferturile de finală ale Cupei Ligii se va disputa la Galaţi în perioada 12-14 decembrie. Chiar dacă este preocupată de parcursul din campionat, echipa gălăţeană vrea cu siguranţă să se califice în semifinalele Cupei Ligii, ceea ce ar constitui o performanţă.


Articole înrudite