Data publicarii: 31.12.2024
APEL DE SELECȚIE
MĂSURA 04/6B-“Infrastructura socială și economică europene”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Eremia Grigorescu 1863 Galați, cu sediul în orașul TARGU BUJOR , județul Galați, beneficiar al ajutorului financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 19 în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 România, privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală pe teritoriul format din oraș TÂRGU BUJOR, comunele TULUCESTI, FOLTEȘTI, CUCA, FRUMUŞIŢA, BĂNEASA, FÂRŢĂNEŞTI, VLĂDEŞTI, REDIU, MĂSTĂCANI, SCÂNTEIEŞTI, VÂNATORI, anunță lansarea unei sesiunii de depunere proiecte, cu depunere în 10 zile calendaristice de la momentul lansării, fonduri EURI, începând cu data de 08.01.2025 pentru următoarea măsură prevăzută în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală:
-
MĂSURA 04/6B-“Infrastructura socială și economică europene”
-
Fondurile EURI alocate Măsurii 04/6B în cadrul acestei sesiuni, sunt de 21.798,54 Euro.
-
Beneficiari eligibili:
-Entități publice: autorități publice locale (orașele sub 20.000 de locuitori și comunele) și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare.
-ONG-uri înființate în baza O.G. 26/2000.
-
Suma maximă nerambursabilă pentru un proiect: 21.798,54 euro.
Sprijinul public nerambursabil acordat in cadrul acestei masuri va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de venit și pentru investițiile generatoare de venit cu utilitate publică și de 90% pentru investiții generatoare de venit.
ATENȚIE! Având în vedere perioada scurtă de implementare, apelul de selecție nu vizează proiectele care prevăd construcții-montaj!Important! Termenul maxim de finalizare a proiectelor este 31.12.2025, termenul de depunere a ultimei cereri de plată fiind 30.09.2025.Contractarea proiectelor la nivelul AFIR se realizează până la data de 28 februarie 2025, astfel încât plata finală a proiectelor să se realizeze până la data de 31 decembrie 2025.
Locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele: Depunerea proiectelor din cadrul sesiunii continue Nr. 1/2025 cu fonduri EURI se face la sediul administrativ al Asociației Grupul de Acțiune Locală Eremia Grigorescu 1863 Galați situat în localitatea Tulucești, sat Tulucești, strada Primăriei nr.12, județul Galati, de luni până vineri în intervalul orar 16:30 – 20:30
Data limită de depunere a proiectelor: 17.01.2025
Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii 04/6B -“Infrastructura socială și economică europene” sunt cuprinse in Ghidului solicitantului și procedura de selecție se regăsesc pe site-ul www.galeg1863.ro .
Varianta pe suport tipărit a informatiilor sunt disponibile la sediul administrativ al Asociației GAL Eremia Grigorescu 1863 Galați din localitatea Tulucești, sat Tulucești, strada Primăriei nr.12, județul Galati, unde pot fi consultate de către posibilii solicitanți.
Pentru informații suplimentare puteți contacta experții GAL Eremia Grigorescu 1863 Galați la sediul din localitatea Tulucești, sat Tulucești, strada Primăriei nr.12, județul Galati, la telefonul 0745525942 sau prin e-mail la
Reprezentant legal
Butunoiu Dorin