La Oneşti s-au desfăşurat în ultima săptămână două competiţii naţionale de haltere Cupa României Under 23 tineret, care a contat şi pentru calificarea la Naţionale şi Cupa României rezervată copiilor cu vârste 9-12 ani. Galaţiul a fost reprezentat de sportivii de la CSU şi CSS, care nu s-au întors acasă cu mâna goală. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Niţu Bădărău (CS Universitatea), care a câştigat „Cupa României” la categoria 105 kg cu 312 kg (152 smuls şi 160 aruncat). La rândul lor, junioarele de la CS Şcolar Galaţi, antrenori: Costel Dimofte şi Mariana Bălan, au înregistrat rezultatele: Andreea Penciu - categoria 53 kg, locul II cu 158 kg, Bianca Grigoraş, la aceeaşi categorie, locul III cu 141 kg şi Mihaela Ilie - categoria 58 kg, locul III cu 137 kg.
Nici cei mai mici halterofili gălăţeni, aflaţi la început de drum, nu s-au lăsat mai prejos. Cel mai bun rezultat l-a realizat Alexandra Arinton de la CSS, câştigătoare a „Cupei României” la copii categ. 48 kg, cu un total de 81 kg. Câştigătoarea este elevă în clasa a V-a a Şcolii Gimnaziale nr. 16 (diriginte Rodica Cotoi).
Un rezultat notabil l-a obţinut Ana Maria Raţă, sora fostei campioane mondiale de juniori Elena Andrieş, care a ocupat locul IV la categoria 36 kg.