Lucian Bute era hotărât să revină în prim plan în vara lui 2014. Fostul campion mondial l-a angajat pe Freddie Roach, antrenorul lui Manny Pacquiao, şi a plecat tocmai în Filipine pentru a se pregăti. Totul părea să curgă în favoarea celui mai important boxer profesionist pe care îl avusese România. Antrenorul său îl lăudase, iar adversarul din următoarea partidă, argentinianul Roberto Bolonti, nu părea a-i ridica mari probleme. Cu mai puţin de 2 săptămâni înainte de partida programată la celebra Bell Center din Montreal, românul s-a accidentat şi a declarat forfait. Vestea i-a derutat pe numeroşii fani ai lui Lucian, care nu ştiau ce să creadă. O fi fost vorba despre o accidentare reală, sau Lucian Bute nu a avut curaj să mai urce în ring? Chiar dacă varianta a doua părea fantezistă, ea nu trebuie scoasă din calcule. Bute făcuse eforturi finaciare majore pentru a reveni în prim plan şi problemele apărute la un sparring l-au împiedicat să mai urce în ring! Lucian nu renunţă însă la ideea de cuceri din nou o centură mondială. Bute a postat pe facebook un comentariu foarte interesant, în care declară că 2015 va fi anul revenirii sale. Fostul campion mondial a suferit o schimbare de look după ce şi-a lăsat barbă.
„2015 va fi un an în care voi continua schimbările începute în 2014. Obiectivele rămân: cucerirea unui nou titlu mondial, partide cu adversari de top şi revanşa faţă de adversarii care m-au învins în carieră", a scis Lucian Bute.
Primele două obiective sunt practic legate între ele, pentru că dacă va întâlni adversari de top, Lucian va ajunge din nou aproape de centurile mondiale. În ceea ce priveşte revanşa faţă de adversarii care l-au înfrânt, acest lucru va fi mai dificil de realizat. Carl Froch a câştigat toate partidele pe care le-a disputat după victoria obţinută în faţa lui Bute. Englezul îşi mai doreste doar un meci la Las Vegas, cu mexicanul Julio Cesar Chavez Jr. Froch vrea să boxeze în Mecca boxului mondial şi acest lucru îl face să se depărteze de un posibil nou meci cu Lucian Bute. Chiar dacă englezul este obligat conform contractului încheiat în 2012 să-i acorde revanşa lui Bute, un meci între cei doi în 2015 pare imposibil de realizat.
Celălalt boxer care l-a înfrânt pe Lucian, Jean Pascal, evoluează la categoria semigrea şi probabil că ar fi de acord să-i ofere revanşa lui Lucian. De altfel, ultimul meci al lui Bute a fost în ianuarie 2014 tocmai împotriva canadianului de origine haitiană.
Mult mai probabilă pare pentru Bute o partidă cu danezul Mikel Kessler. Nordicul este un boxer de super clasă şi un eventual succes în faţa acestuia i-ar creşte din nou cota lui Lucian. Mulţi specialişti, printre care se află şi Leonard Doroftei, spun că Lucian Bute este un boxer terminat, însă sportivul din Pechea vrea să demonstreze că nu este aşa. Lucian Bute a făcut ca numele României să fie respectat în pugilismul profesionist, ceea ce nu este puţin lucru. Înfrângerea dramatică suferită în faţa lui Carl Froch l-a pus însă la podea şi la propriu şi la figurat pe Bute, care încearcă să se ridice. Lucian are nevoie de 2 victorii în faţa unor adversari valoroşi pentru ca apoi să forţeze cucerirea unei noi centuri mondiale. Un meci cu Froch nu este posibil la ora actuală, însă peste 8 sau 10 luni marea revanşă ar putea avea loc. Un succes în faţa lui Carl Froch l-ar face pe Lucian Bute să-şi recapete respectul şi preţuirea atât a lumii boxului profesionist, cât şi a tuturor românilor. Adevăraţii campioni revin în prim plan chiar şi când aproape nimeni nu mai crede în ei.