Competiţiile de baschet pentru juniori s-au reluat în weekendul trecut după un an de pauză forţaţă cauzată de pandemia de Covid-19. Prima echipă gălăţeană care a intrat în circuitul competiţional a fost CSM Galaţi juniori Under 16. Baschetbaliştii antrenaţi de Tudose Teodoraşcu şi Gelu Cazanoschi s-au descurcat bine în codiţiile date şi au terminat pe primul loc în grupa E. Rezultatele înregistrat la turneul din sala sporturilor din Tg. Frumos - Iaşi: 53-37 şi 23-46 cu ACS Petras Viking Basketball 2 Iaşi şi 63-57 şi 70-66 cu ACS Petras Viking Basketball 1 Neamţ.
Lotul de jucători folosit de cei doi tehnicieni gălăţeni: Vlad Ioan, Vlăduţ Ştefan, Alexandru Mirică, Mihnea Fotache, David Vlad, Mihnea Bărbieru, Mihai Samoilă, Ştefan Boroş, Matei Boşneagă, Gabriel Dabija, Darius Melinte. Din lot face parte şi Andrei Grigoriu care nu a făcut deplasarea. La sfârşitul acestei săptămâni, pe 6-7 martie, reintră în arenă alte trei reprezentante ale Galaţiului: CSM la categoria Under 18 masculin şi Academia Phoenix Under 14 feminin şi masculin.