Un exemplu de urmat. ACS Kids Tâmpa Braşov în parteneriat cu Primăria Braşov şi Federaţia Română de Handbal va organiza, în perioada 27-29 noiembrie, prima ediţie a Festivalului sportului braşovean la handbal, categoriile junioare 3 şi 4. La junioare 3 vor participa 13 echipe care au fost împărţite în prima fază în patru grupe. ACS Lucian Bute, locul 5 la turneul final disputat în iunie la Reşiţa, antrenori: Daniela Goldic şi Nicoleta Vlad, a fost repartizată în grupa B alături de: CSM Unirea Slobozia şi ACS Kids Tâmpa Braşov.
La junioare 4 vor participa 14 echipe împărţite tot în patru grupe. ACS Lucian Bute, locul 4 la turneul final din vară de la Rm. Vâlcea, va juca în grupa C cu CSM Bucureşti, CSS Craiova şi ACS Kids Tâmpa Braşov. Cealaltă reprezentantă a Galaţiului, Viitorul Oţelul, antrenori: Daciana Balaban şi Alla Sheiko, va evolua în seria D unde va întâlni pe CSM Făgăraş şi ACS Ina Sport Braşov. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în Grupele Principale. Luni, 29 noiembrie, sunt programate finalele şi jocurile de clasament. Organizatorii vor oferi cupe, diplome şi medalii primelor trei echipe şi premii individuale pentru cel mai bun jucător, cel mai bun portar şi golgeter.