15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Junioarele de la Danubius 2010 şi-au adjudecat derbiurile cu United. Victorii pe linie pentru „artiste” şi băieţii de la CSS
Junioarele de la Danubius 2010 şi-au adjudecat derbiurile cu United. Victorii pe linie pentru „artiste” şi băieţii de la CSS

Sala Siderurgistul a găzduit sâmbătă şi duminică partide din cadrul Campionatului Naţional de handbal pentru junioare. Un duel aşteptat cu mare interes a fost cel dintre ACS Danubius 2010, antrenori: Alexandrina Soare şi Sergiu Mărcuţ şi United, antrenor Sanda Asandei. La junioare III, ierarhia a fost respectată, danubienele au jucat foarte bine şi au obţinut o victorie meritată care le consolidează poziţia de lider din seria B. Rezultat final: 28-20 (13-9). Principalele marcatoare: Mălina Bichir (9 goluri), care şi-a sărbătorit ziua de naştere şi a fost felicitată de toate colegele, Bianca Miu (9), Elena Ciuntu (5), Claudia Apostol (3) respectiv Iulia Eiler (8), Andreea Merla (5), Mihaela Tănasă (5). La junioare II, confruntarea a fost pe muchie de cuţit, Danubius 2010 a condus cu şapte goluri după prima repriză, „nepoatele” au revenit şi au egalat şi într-un final dramatic, danubienele s-au impus la limită. Rezultat final: Danubius 2010 - United 27-26 (16-9). S-au remarcat: Mălina Bichir (10), Rebeca Stan (6), Bianca Miu (5), Olivia Vlase (3) respectiv Anca Chirica (14), Raluca Tănasă (6), Alexia Trofin (3). În această etapă s-a disputat şi celălalt derbi gălăţean: Handbal Art - CSS. O partidă viu pe muchie de cuţit a fost la junioare II unde „artistele” antrenate de Gabi Artene şi Gabriela Talabă s-au impus la limită în faţa echipei pregătite de Adina Oprea şi Luminiţa Stroe, scor final: 23-22. Principalele marcatoare: Claudia Dima (7), Raluca Macovei (6), Sarah Darie (4), Cosmina Ţîgîra (3) respectiv Andrada Huzum (8), Delia Curatu (6), Iulia Olteanu (3). La junioare III, scorul final a fost: 41-17. Cele mai multe goluri: Crina Munteanu (11), Ana Arsene (5), Dana Damian (5), Sarah Darie (5), Andrada Postolea (5) respectiv Laura Podaşcă (6), Alina Ioniţă (5), Mădălina Cojocaru (4).
Băieţii de la CSS Galaţi nu s-au lăsat mai prejos şi au obţinut rezultatele: 42-20 cu LPS Iolanda Balaş Soter Buzău, la juniori II; 30-25 cu CSS Tecuci, la juniori III şi 20-20 cu CSS Medgidia, la juniori I, toate echipele sunt calificate la turneul semifinal.


Articole înrudite