Aşa cum am anticipat, partida din sala Polivalentă Dunărea dintre Phoenix Galaţi şi CSM Satu Mare, care a contat pentru cea de-a XXII-a etapă a Ligii Naţionale de baschet feminine, a fost interesantă. Tehnicienii portughezi Eugenio Rodrigues şi Jose Araujo au trimis pe teren cele mai bune formule: Katie Rutan, Romina Filip, Alexandra Dumitrache, Erica Covile, Shanice Steenholdt respectiv Andreea Olah, Renata Szmutku, Eniko Laza, Kristina Baltic, Morgan Batey. Phoenix a început în forţă, a condus cu 10-2 (min. 4) dar CSM Satu Mare, cu Batey şi Laza precis în aruncări a revenit şi a trecut în avantaj: 10-13 (min.7), 12-16 (min.8), 17-18 (min.10). Căpitanul Romina Filip a sunat adunarea şi şi-a adus din nou echipa în avantaj, scor: 26-24 (min.14) dar CSM Satu Mare nu a renunţat la luptă şi a intrat cu avantaj de două posesii la vestiare. Soarta partidei s-a decis în sfertul trei când echipa gălăţeană a apăsat pedala de acceleraţie, americancele Shanice Steenholdt, Katie Rutan şi Jeanette Jackson au fost irezistibile şi s-a desprins pe tabela de marcaj: 58-45 (min.27). Ultimul sfert a fost echilibrat, sătmărencele au încercat să revină dar Phoenix a ştiut cum să gestioneze situaţia şi a bifat cea de-a XI-a victorie sezonală prin care îşi consolidează locul V din clasament. Rezultat final: Phoenix Galaţi – CSM Satu Mare 89-72 (17-18, 20-23, 27-12, 25-19). MVP-ul meciului a fost „gălăţeanca” Shanice Steenholdt, care a terminat cu double-double: 22 puncte, 18 recuperări dar şi 3 pase decisive, 2 intercepţii şi un indice de eficienţă de 39 de unităţi. De la Phoenix s-au mai remarcat: Jeanette Jackson (17 p, 2, 5, 2); Katie Rutan (13 p, 3, 6, 1); Romina Filip (12 p, 3, 2, 2); Erica Covile (11 p, 11, 2, 4). Au mai jucat: Alexandra Dumitrache (7 p, 1, 3, 1), Myneshia McKenzie (7 p, 9, 2, 3). De la CSM Satu Mare, două jucătoare au terminat cu double-double: Morgan Batey 22 p, 10 recuperări şi Kristina Baltic 10 p, 11 recuperări în timp ce Eniko Laza a marcat 19 p. Cele două echipe îşi păstrează poziţiile din clasament: Phoenix, locul V cu 33 de puncte, CSM Satu Mare, locul VI cu 31 puncte. În ultima etapă a turului, Phoenix va juca pe 4 martie la Braşov cu Olimpia CSU.