La finalul săptămânii trecute au avut loc meciuri în Campionatul Naţional de junioare 1 respectiv juniori 1, 2, 3. Pe teren s-au aflat şi cinci echipe gălăţene, toate reuşind să iasă învingătoare de pe teren. Sala Siderurgistul a găzduit duminică două confruntări feminine. Handbal Art, antrenor Gabriela Artene nu a avut deloc emoţii în meciul cu LPS Suceava, şi-a făcut temele lucrate la antrenamente şi au obţinut o victorie clară, scor final: 40-7 cu menţiunea că artistele au încasat un singur gol în partea secundă. Lotul aliniat de Handbal Art: Crăiţă, Ghimiş, Şuşnea - Necula 8 goluri, Macovei 6 g, Başa 5 g, Căruntu 5 g, Oprea 3 g, Şerban 3 g, Voicu 3, Damian 2, Arsene 2, Leagăn 2, Hamza 1, Cociug.
În cel de-al doilea meci, CSM Galaţi, antrenor Sanda Asandei a întâlnit pe LPS Iaşi. Nepoatele au avut iniţiativa din primul şi până în ultimul şi au învins cu 30-24. Lotul CSMG: Martin, Ivanov, Petre - Ţîgîra, Tănasă 1 gol, Eiler 11 g, Trofin 5 g, Asandei, Postolea, Alexandru, Merlă 8 g, Ciuntu, Stoean, Ciolacu, Călina 1 g, Prescură 4 g. CSM Galaţi ocupă locul 1 cu maxim de puncte, 6, iar Handbal Art ocupă locul 2 cu 4 puncte.
La masculin, cele trei echipe de la CSS Galaţi au obţinut victorii pe linie. Juniorii 1 antrenaţi de Costel Coman au întâlnit pe LPS Suceava. După o partidă „nebună”, cu numeroase răsturnări de scor pe tabela de marcaj, echipa gălăţeană s-a impus cu 42-33. Lotul de jucători: Enuţă, Dinu - Costache 13 g, Andrei 10 g, Bucşe 9 g, Dumitriade 4, Andrei 4, Zaharia 1, Chertif 1, Ioniţă, Şchiopu, Munteanu. La juniori, echipa noastră pregătită de Florin Andronic a câştigat meritat derbiul dunărean cu LPS Brăila, scor final: 22-20. Lotul CSS: Dinu 1 gol, Stoian - Chertif 6, Munteanu 5, Ioniţă 4, Domoc 3, Stoica 1, Zaharia 1, Dura 1, Pascu, Moldoveanu, Neştian. La rândul lor, juniorii 3 antrenaţi de Relu Druţu au spart gheaţa, 28-8 cu LPS Brăila. Lotul: Oprea, Vlad, Necula - Beldiman, Popa, Filipoiu, Ciobotaru, Buruiană, Rădulescu, Clătinici, Toropoc, Iorga, Avram.