14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ionuţ Niculcea, antrenor Sporting Lieşti: „Potenţial avem, linişte financiară avem, sperăm să ne batem la primele trei locuri”
Ionuţ Niculcea, antrenor Sporting Lieşti: „Potenţial avem, linişte financiară avem, sperăm să ne batem la primele trei locuri”

Lieştenii pregătiţi de Ionuţ Niculcea, ajutat de Dorinel Matei şi Cristi Brăneţ, au încheiat prima parte a sezonului 2020-2021 din Liga a 3-a pe locul 6 cu linia de clasament: 10 meciuri, 5 victorii, o remiză, 4 înfrângeri, golaveraj 21-18, 16 puncte.
„A fost un tur bun, dar în opinia mea se putea şi mai bine. Lotul de jucători pentru partea a doua a campionatului va suferi câteva modificări. Deocamdată, ne-am despărţit de Bârlădeanu şi posibil de Dănăilă. A semnat deja cu noi Chiriac de la Avântul Valea Mărului şi suntem în discuţii avansate cu Mucuţă de la Viitorul Ianca şi ne mai dorim 3-4 transferuri. Va urma o perioadă grea de pregătire, dar foarte necesară ca să ne îndeplinim obiectivele. Sperăm să ne batem la primele trei locuri, potenţial avem, linişte financiară avem...”, ne-a declarat antrenorul principal de la Sporting Lieşti, Ionuţ Niculcea.
Reunirea lotului este programată pentru 25 ianuarie. Conducerea tehnică a programat mai multe amicale după cum urmează: joc şcoală în familie - 30 ianuarie, o dublă cu Sportul Chişcani pe 6 februarie şi 2 martie, dublă cu Sporting Juniorul Vaslui - 10 şi 13 februarie, Viitorul Ianca - 20 februarie, Metalul Buzău - 24 februarie. Liga a 3-a se va relua pe 13 martie cu etapa a 11-a, Sporting Lieşti va întâlni în deplasare pe CS Făurei, ocupanta locului 9.


Articole înrudite