Aşa cum deja v-am obişnuit, începem săptămâna prin a face cunoştinţă cu încă o speranţă a handbalului feminin gălăţean. Ioana Ciolacu este componentă a echipei de junioare 1 de la CSM Galaţi, antrenor Sanda Asandei, şi elevă în clasa a 12-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“.
- Cum ai început şi ce reprezintă handbalul pentru tine?
Am început handbalul dintr-o simpla joacă, a fost tipica curiozitate a părinţilor care îşi duc copiii peste tot pentru a vedea unde se potrivesc. Culmea, înainte am făcut patinaj artistic şi gimnastică, însă m-am oprit la contact. Am început în clasa întâi chiar la şcoala unde am învăţat, la „Dan Barbilian“, nu am cum sa uit primele aruncări fiindcă am avut de la cine învăţa. N-am să uit niciodată cât de frumos mi-au fost întipărite regulile de către domnul Victor Popescu, chiar dacă şcoala nu oferea cele mai bune condiţii. Abia după 2 ani am ajuns la Oţelul după o selecţie a doamnei Asandei. A fost un pas enorm, m-am antrenat pentru prima dată pe un teren de handbal de dimensiuni reale. Au trecut aproape 9 ani, iar noi suntem aceleaşi fetiţe pe care le-au schimbat doar anii şi frumoasa evoluţie. Pentru mine, handbalul reprezintă modul meu de formare de la copil la adolescent. M-a disciplinat enorm, iar acum face parte din viaţa de zi cu zi.
- Care este idolul tău?
Ca idol, mi-a fost greu să găsesc o jucătoare care să mi se potrivească pe post , iar într-un sfârşit am rămas la Majda Mehmedovic, din Muntenegru.
- Ce prietene bune ai din lumea handbalului?
Cel mai frumos lucru pe care mi l-a oferit sportul, cu siguranţă sunt prieteniile. Este foarte greu ca într-un grup destul de mare, ca într-o echipă, cu temperamente şi caractere diferite să te ataşezi de două, trei persoane. Totuşi, sunt foarte norocoasă pentru că am destule fete pe care mă pot baza oricând, am crescut împreună şi ne cunoaştem foarte bine toate slăbiciunile şi punctele forte.
- Care este cea mai amuzantă amintire? Dar cel mai greu moment...
Cea mai amuzantă amintire? Sunt foarte multe, fiindcă nu există deplasare în care să nu se întâmple ceva, fie pe drum , fie la cazare. Suntem un colectiv foarte frumos care ştie să se distreze. De cealaltă parte, au fost bineînţeles mai multe momente grele. Din păcate, sunt mai mulţi oameni care te descurajează decât cei care îţi sunt alături. În 11 ani de şcoală şi sport, am întâlnit multe piedici, care pe moment m-au făcut să mă gândesc să renunţ, dar mă bucur că m-am ambiţionat. Pe lângă aceste momente, sunt multe altele în care eşti nedreptăţit ca persoană şi mai ales ca echipă. Însă, merită orice efort pentru a continua, bucuriile ce vin sunt nemărginite şi tot răul se uită.
- Ce faci în timpul liber?
Cu timpul liber e foarte dificil, de multe ori nici nu există. Aşa este când vrei să le faci pe toate. Dar nu îmi pare rău. Le iubesc atât de mult pe fete încât chiar şi în puţinul meu timp liber, sunt tot cu ele.
- Ce-ţi place să mănânci?
Din păcate, sau din fericire mănânc de toate, fără să fac excese. Ştiu când este timpul să mă opresc şi astfel nu îmi interzic nimic.
- Ce muzică îţi place să asculţi?
Ascult toate genurile de muzică, este unul dintre lucrurile care mă face să uit de stres şi oboseală. Genul diferă de starea de moment.
- Actorul/actriţa/filmul preferate
La capitolul cinematografie nu mă încadrez, dar asta nu pentru că nu îmi place, ci pentru că nu am niciodată timpul necesar. Prefer să citesc o carte.
- Care sunt planurile de viitor?
Când vine vorba de viitor, îl am bine definit încă de câţiva ani. Îmi doresc să urmez o carieră ca ofiţer de poliţie de frontieră. Vreau să îmi permit orice, să nu am griji şi să nu depind de nimeni.
